Un aiatolah pentru linistea noastra

Alegerile irakiene au decurs, vorba doamnei Condoleezza Rice, "mai bine decat era prevazut". George W. Bush este incaltea de-a dreptul euforic, de parca ar fi vorba de o a doua victorie electorala pe care ar fi obtinut-o dupa cea de la prezidentialele din noiembrie 2004. Fara indoiala, decizia sa de a nu amana data alegerilor in ciuda atentatelor, s-a dovedit deopotriva curajoasa si justa din punct de vedere politic. Participarea la scrutinul de duminica a fost in sine o victorie a democratiei. In pofida celor treisprezece atentate sinucigase din ziua alegerilor, revendicate de grupul islamist condus de al-Zarqaui si soldate cu treizeci si opt de morti si aproape o suta de raniti, irakienii s-au prezentat la urne in proportie de peste 60%.
Desigur, imaginile de la televizor risca sa ne dea o imagine patetica si eroica asupra alegerilor de duminica: de-o parte, morti si raniti, de cealalta cozi interminabile in fata birourilor de vot. Cu alte cuvinte, iata un popor hotarat sa-si exercite drepturile si indatoririle civice "envers et contre tout", contrastand cu lipsa de interes fata de politica din tarile occidentale. De fapt, participarea a fost foarte diferita in functie de regiuni. Daca la Najaf, orasul sfant al siitilor, s-a votat in proportie de 90%, in alte locuri, precum zonele sunnite, participarea a fost mult mai slaba. Aici, violenta teroristilor si apelurile la boicotarea alegerilor lansate de principalul partid sunnit si-au atins scopul.
Or, tocmai in aceste disparitati regionale, deopotriva etnice si confesionale, rezida ambiguitatea alegerilor irakiene. Mobilizarea maxima revine siitilor si kurzilor. Atat unii cat si altii au fost oprimatii de ieri ai regimului baasist. Nu e de mirare asadar ca ei sunt cei care s-au inghesuit la urne. In timp ce kurzii sunt insa o minoritate etnica, siitii sunt dimpotriva o majoritate religioasa. Ei reprezinta aproximativ 60% din populatia irakiana. Evident, mai slaba participare din randurile sunnitilor n-a facut decat sa amplifice preeminenta siita, care ar fi fost oricum inevitabila. Asa ca marele castigator al alegerilor de duminica este aiatolahul Sistani, seful religios al siitilor irakieni. De moderatia si intelepciunea lui depinde, de fapt, succesul impamantenirii democratiei intr-o tara islamica.
De el depinde, in primul rand, mentinerea unei "cai irakiene" distincte de teocratia siita din Iran. Spre deosebire de Komeini, initiatorul Revolutiei islamice iraniene, Sistani pare mai degraba reticent fata de o implicare prea activa a clerului in politica. Daca aiatolahul iranian teoretizase la vremea lui "regenta teologului" in asteptarea Imamului secret, Sistani va prefera probabil puterea indirecta si influenta spirituala asupra factorilor de decizie politica.
Tot de autoritatea religioasa a aiatolahului Sistani depinde neutralizarea tendintelor milenariste din cadrul "confesiunii" siite si combaterea teologica a terorismului. In mod foarte semnificativ, gruparea siitului radical Muqtada al-Sadr se numea Armata Mahdiului, Mahdiul fiind acel trimis al lui Alah din vremurile de apoi, care va supune lumea intreaga dominatiei islamice. Gruparea cu pricina arata cum un eshatologism deviant poate alimenta tentatiile teroriste. Varianta siita a islamului fiind in mare masura o invatatura despre arcanele martirice ale istoriei (uciderea lui Ali, Imamul secret) si despre depasirea lor victorioasa la sfarsitul istoriei (domnia Mahdiului), rolul aiatolahului Sistani ar trebui sa fie articularea unei teologii politice care sa recunoasca importanta provizoratului. Din perspectiva eshatologica lumea, istoria, politica si cu atat mai mult o biata Constitutie sunt lucruri provizorii. De aceea, ar fi mare nevoie de o variatiune siita pe vechea tema frantuzeasca despre provizoriul care dureaza.
Este prea devreme acum pentru a formula vreo judecata asupra rezultatului alegerilor din Irak. Pentru moment, voturile mai sunt inca in curs de numarare. Dar chiar si dupa aceea determinanta va fi maniera in care autoritatile religioase si in principal cele siite vor intelege sa inscrie in viitoarea Constitutie o teologie politica a istoriei, adica, asa cum spuneam, a istoriei inteleasa ca provizorat. Aceasta este, in ultima instanta, misiunea Adunarii Constituante alese duminica si al carei mandat se va incheia la sfarsitul anului: sa transforme provizoriul in ceva durabil.

---

Despre autor: