Peca si viata lui Peca in textele lui Peca

Mi se pare tot o chestiune de autoironie. Prima data a aparut Peca in "Ziua f... a lui Nils", unde avea, in ambele variante, o singura replica. Intai mi-a placut imaginea autorului care scrie intr-un subsol chiar in timp ce se intampla ceea ce scrie el, apoi am vrut sa creez un fel de anti-erou, sa se auda numele de Peca; in ceea ce a urmat, incercam ca din personajul asta Peca, mereu diferit, care nu sunt neaparat eu, sa iau diverse lucruri, unele negative, din viata mea, si sa le transform in drama. Probabil o sa ma opresc la un moment dat, o sa ma plictisesc sa ma pun in situatii penibile. E, intr-un fel, un raspuns la postura mea de dramaturg, de om care scrie si ar trebui sa vada totul - ceea ce nu e adevarat. E ceva arogant in a fi dramaturg, cand de fapt e foarte ridicol.
Totul pleaca de la o realitate anume, chiar daca, la-nceput, era vorba numai despre casa mea. De fapt, piesa in care mai totul e luat din realitate e "New York, Fuckin' City", unde am luat foarte multe din ce se intampla in Targoviste.
Dar daca as pune numai realitatea, mi s-ar parea plictisitor; de fiecare data incerc sa aduc ceva in plus, ori cum mi-ar placea mie sa fie, ori cum nu mi-ar placea, oricum creand o lume credibila in ea insasi, chiar daca sunt lucruri aberante. O lume care sa mearga dupa regulile ei, nu neaparat dupa cele ale realitatii.

---

Despre autor: