Presedintele Venezuelei, Hugo Chavez, a criticat duminica initiativa SUA de promovare a comertului liberalizat in America Latina prin intermediul companiilor multinationale, calificand demersul american drept "imperialist," relateaza agentiile americ
Presedintele Venezuelei, Hugo Chavez, a criticat duminica initiativa SUA de promovare a comertului liberalizat in America Latina prin intermediul companiilor multinationale, calificand demersul american drept "imperialist," relateaza agentiile americane de presa. "Acum, fortele imperialiste incep sa actioneze impotriva popoarelor din America Latina si din lume," a declamat Hugo Chavez in fata participantilor la Forumul Social Mondial pe teme anti-globalizare, care avut loc zilele acestea in Brazilia. "Depinde de soldatii nostri sa ramanem in alerta si sa fim pregatiti pentru a ne apara poporul si a nu ne supune intereselor unui imperiu," a adaugat presedintele venezuelean, facand aluzie la campania intreprinsa de SUA in Irak. Aparitia lui Chavez, imbracat intr-un tricou de culoare rosie pe care era reprezentata figura revolutionarului comunist sud-american Che Guevara (foto), a fost deosebit de aclamata de participantii la Forumul Social Mondial. Presedintele venezuelean a fost intampinat cu exclamatii de genul "Iata-l pe sef!," fiind caracterizat de participanti drept "o figura emblematica a claselor care lupta acum din perspectiva socialista." Atitudinea "anti-imperialista" a lui Chavez, cunoscut pentru orientarea sa de stanga, este demonstrata si de reformele pe care acesta le-a initiat in Venezuela. In acest sens, acesta s-a aratat in favoarea stimularii economiei venezuelene prin implementarea unei reforme funciare deosebit de agresive, realizata prin expropriere. Venezuela este cel de-al saptelea exportator mondial de petrol, iar relatiile intre Washington si Guvernul lui Hugo Chavez sunt foarte tensionate. (D.E.)
Despre autor: