Ecuatia inflatiei aduna tot mai multe necunoscute

Tinerea indicelui preturilor sub control reprezinta conditia unei cresteri economice sanatoase nu numai pentru economia Romaniei, ci pentru economia mondiala in ansamblul ei. Procesul de globalizare economica determina, prin interactiunea marilor poli economici ai lumii - SUA, UE, Japonia, China si Rusia -masuri pentru mentinerea sub control a acestui indicator macroeconomic. Desi modul de abordare a acestuia este diferit de la o economie la alta, in functie de caracteristicile proprii, exista un interes comun pentru controlarea indicelui preturilor.
Spre exemplu, este cunoscut interesul UE pentru mentinerea unei inflatii scazute la nivelul UE, in jurul valorii de 2% pe an, chiar cu pretul sacrificarii cresterii economice. De aici si ingrijorarea tarilor din UE pentru cresterea pretului petrolului si a depasirii limitei maxime a deficitului bugetar de catre unele membre ale UE, cauze care au impins inflatia pana la nivelul de 2,4% in 2004. Putem intelege astfel conditiile impuse pentru aderarea tarii noastre la UE cu privire la indicatorii macroeconomici pe care trebuie sa-i realizam - deficit bugetar, alinierea preturilor energetice, combaterea evaziunii fiscale, deficit de cont curent, restructurare economica etc. -toate aceste cerinte regasindu-se in cresterea economica si in rata inflatiei. Aceste obligatii presupun insa costuri economice si sociale ce se resfrang asupra nivelului de trai. Daca la nivelul liniilor de politica economica trasate de FMI si UE totul pare ca se transpune intr-un calcul matematic, politica sociala este cea mai dificila sarcina pentru guvern, care trebuie sa gaseasca solutii care sa atenueze costurile integrarii la nivelul categoriilor sociale cu venituri mici si foarte mici.
De la inceputul anului, noile masuri economice care au fost luate au introdus in "ecuatia" inflatiei tot mai multe necunoscute: cota unica de impozitare, nivelul deficitului bugetar, recorelarea pensiilor, modificarea politicii fiscale cu privire la cresterea accizelor la produse energetice, alcool si tutun, restructurarea economica, rata somajului, liberalizarea contului de capital si modificarile survenite in acest scop la nivelul politicii monetare si valutare. Toate aceste masuri se conditioneaza si se influenteaza reciproc, iar efectele acestora nu pot fi comensurate la momentul aplicarii lor.
Introducerea cotei unice, care se doreste a fi o masura de reformare a politicii fiscale si o masura de relaxare fiscala, era necesara pentru mediul de afaceri din Romania. Daca, la nivelul societatilor comerciale, cota unica de impozitare era o masura necesara pentru stimularea investitiilor in economie si iesirea unor firme din zona gri a economiei, apar multe semne de intrebare cu privire la necesitatea economica a reducerii impozitului pe salarii si la efectele pe care "disponibilizarea" unor sume suplimentare pentru consum le va produce la nivelul inflatiei. Pe de alta parte, reducerea veniturilor bugetare din impozitul pe profit si cel pe salarii poate dezechilibra bugetul de stat, determinand un deficit mai mare sau o crestere a imprumuturilor facute de stat. Chiar daca, pe termen scurt, reducerea impozitului pe profit va induce costuri economice, aceasta masura era necesara deoarece efectele asupra infuziei de capitaluri straine productive sunt indiscutabile, in conditiile in care investitiile straine rezultate din privatizarea societatilor de stat vor deveni nesemnificative pentru dezvoltarea economica.
Deficitul bugetar pe care FMI il propune, la un nivel de 0,9% din PIB, reprezinta unul din cele mai importante instrumente pentru sustinerea reducerii inflatiei. Insa, un deficit redus inseamna si cheltuieli bugetare mai mici, cu efecte negative directe in plan social. Ceea ce lipseste din recomandarile FMI sunt masurile de protectie sociala si aceasta raspundere revine direct Guvernului. Reducerea cheltuielilor bugetare determina si o protectie sociala mai mica, in conditiile in care banii pentru sanatate si educatie sunt deja insuficienti. Completarea veniturilor bugetare, prin cresterea sau introducerea accizelor la energie electrica, gaze, energie termica, combustibili, tutun, alcool, este o solutie pentru buget, dar, pe langa faptul ca va stimula inflatia direct si indirect, aceasta masura va duce la cresterea saraciei. Chiar daca ponderea produselor energetice in costul celorlalte bunuri si servicii este mica, influenta asupra preturilor la alimente si intretinere va avea cel mai mare impact asupra celor cu venituri mici. Protectia sociala oferita de bugetul afectat de impozitul unic, de corelarea pensiilor, cresterea salariilor bugetarilor, risca sa fie insuficienta pentru a compensa noile cresteri de preturi.
In ceea ce priveste masurile de politica monetara si valutara, acestea nu sunt suficiente pentru scaderea inflatiei spre noua tinta urmarita de autoritati, de 7%. Pentru aceasta este necesara continuarea restructurarii economiei, ceea ce se traduce prin disponibilizari in domeniile nerentabile, unde activitatiile economice se bazeaza inca pe subventii si ajutoare de stat, precum si reducerea arieratelor din economie. Cresterea productivitatii muncii, chiar daca aceasta presupune costuri sociale, este o conditie pentru sustinerea fenomenului de reducere a inflatiei. Ne convine sau nu, aceste masuri, care presupun disponibilizari si inchiderea activitatilor neprofitabile, sunt absolut necesare.
Amanarea liberalizarii contului de capital este o masura prudenta. Intrarea de fonduri straine speculative intr-un asemenea moment, cand nu au aparut inca efectele noilor masuri fiscale, este riscanta. Aprecierea leului si presiunea asupra ratei dobanzii datorita lichiditatiilor in lei de pe piata monetara ar putea afecta negativ evolutia preturilor, aceasta in contextul celorlalte masuri economice luate de Guvern. In aceste conditii, misiunea noului Guvern de a gasi un numitor comun intre asteptarile populatiei si necesitatea de a ne imbunatati indicatorii macroeconomici este pe cat de complicata, pe atat de dificila.

---

Despre autor: