Deznodamantul ultimei etape de negocieri dintre cabinetul condus de Calin Popescu Tariceanu si expertii Fondului Monetar International provoaca in randul reprezentantilor sindicatelor si patronatelor o serie intreaga de opinii. Parerea generala este

Deznodamantul ultimei etape de negocieri dintre cabinetul condus de Calin Popescu Tariceanu si expertii Fondului Monetar International provoaca in randul reprezentantilor sindicatelor si patronatelor o serie intreaga de opinii. Parerea generala este aceea ca actualul Guvern pare sa cedeze mult prea usor in fata FMI-ului, care, potrivit vicepresedintelui UGIR, Stefan Varfalvi, "vine cu propuneri, nu cu impuneri". Mai incisiv se dovedeste liderul CNSLR Fratia, Marius Petcu. Acesta spune ca in timp ce guvernatii de dinainte se plangeau ca trebuie sa negocieze "intr-o pozitie inconvoiata", cei de acum nu sunt "mai grozavi". La randul lor, Marin Condescu, liderul Centralei Nationale Miniere, si Costel Postolache, presedintele Federatiei Sindicatelor Valea Jiului, sunt de parere ca viitoarele disponibilizari din sectorul minier trebuie negociate constructiv alaturi de sindicalisti.

Marin Condescu, presedintele Centralei Nationale Miniere: "In zonele miniere, zece la suta din totalul populatiei nu mai are locuri de munca"
"Nu vom fi de acord, iar Ministerul Economiei si Comertului trebuie sa inteleaga ca nu va putea sa faca disponibilizari atata vreme cat nu cade cu noi la o intelegere. Asta nu inseamna ca ne opunem programului de restructurare. Trebuie sa negociem pentru acesti oameni.
In zonele miniere, zece la suta din totalul populatiei nu mai are locuri de munca.
La sfarsitul anului 2004, Cabinetul Nastase a emis o hotarare prin care se spunea ca vor fi disponibilizati din industria miniera 5.150 de salariati.
Pana acum, Ministerul Economiei si Comertului si nici o societate sau companie din minerit nu au inaintat catre sindicate un plan de restructurare care sa prevada disponibilizarea de personal in 2005.
In proiectul bugetului, aceasta categorie de oameni nu mai este prevazuta cu salarii. Nimeni nu a negociat disponibilizarea lor si nu s-au acordat preavizele necesare conform Codului muncii".

Costel Postolache, presedintele Federatiei Sindicatelor Valea Jiului: "Nimic nu e batut in cuie"
"Din discutia pe care noi am avut-o cu ministrul Economiei si Comertului, Codrut Seres, am inteles ca domnia sa nu a acceptat majorarea numarului de salariati care vor fi disponibilizati in industria miniera.
In programul de restructurare al Companiei Nationale a Huilei de anul acesta, este prevazuta restructurarea a 1.000 de persoane. In proiectul de buget al companiei sunt mentionate si sumele prevazute pentru restructurarea a doar o mie de persoane.
In functie de ceea ce se va decide, noi, liderii de sindicate, vom vedea ce se poate face. La ora actuala nu este nimic batut in cuie.
Daca in final se va ajunge la astfel de restructurari, cred ca vom gasi solutiile ca pentru toata lumea sa fie bine. Este de datoria noastra, a liderilor de sindicat, ca persoanele care pleaca sa fie in pragul pensionarii si sa beneficieze de Ordonanta nr. 8".

Marius Petcu, presedintele CNSLR Fratia: "FMI exercita presiuni indiferent de Guvern"
"Ne asteptam ca presiunile FMI sa se exercite indiferent de Guvernul care astazi conduce Romania. In timp ce guvernantii de dinainte se plangeau ca trebuie sa negocieze intr-o pozitie ceva mai incovoiata, cei de acum nu se dovedesc mai grozavi. Mi se pare de bun-simt ca orice program de restructurare pe zona miniera se se faca cu consultarea reprezentantilor confederatiilor din minerit, pentru ca altfel nu pot fi elaborate masuri de protectie sociala care sa insoteasca programele de restructurare.
Referitor la situatia bugetelor societatilor aflate in portofoliul MEC, noi am avut cateva interventii in trecut, in sensul ca am cerut ca societatile cu profit sa nu mai fie monitorizate.
Am fost de acord ca cele care au reale dificultati sa fie sub lupa, dar cele care inregistreaza profit sa le permita ca in buget sa introduca inclusiv majorari salariale daca este posibil.
Am stiut dintotdeauna ca povestea cu recalcularea pensiilor este un element cu caracter electoral si eram foarte curiosi sa aflam de unde vor veni fondurile pentru recalculare.
Teama noastra este sa nu fie afectate alte sectoare bugetare, asa cum se mai intampla in trecut; ca sa salveze aparentele, guvernantii mai luau dintr-o parte ca sa ne dea praf in ochi in alta parte".

Stefan Varfalvi, vicepresedintele UGIR: "FMI vine cu propuneri, nu impuneri"
"O majorare a numarului de someri va produce probleme sociale majore. Faptul ca anumite pierderi se reduc, in fond acestea se transforma intr-o pierdere pentru plata somajului. Interventia FMI este usor riscanta.
Referitor la care sunt costurile reale ale pastrarii unui numar de locuri de munca, sunt de parere ca partea romana isi poate face calculele mult mai usor. Nu cred ca este bine sa apara interventii externe in acest sector.
Trecerea in somaj presupune costuri aferente mai mari si nu stiu daca este chiar un castig asa cum ar parea la prima vedere. Patura sociala formata din pensionari este, fara doar si poate, una dintre cele mai ignorate categorii.
Toate echipele care s-au perindat pe la guvernare nu s-au ocupat asa cum ar fi fost corect. Majorarea pensiilor este o reparatie pe care actualul Guvern ar trebui sa o faca.
De obicei, FMI-ul nu vine cu impuneri, vine cu propuneri. Important este cat de tare se poate apara un punct de vedere. Guvernul a avut o serie intreaga de probleme, nu si-a numit inca echipa, ministerele sunt intr-o usoara stare de nesiguranta sau cel putin au fost in saptamanile anterioare, iar dialogul social inca nu exista".


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.