"Nu am gresit ca sa-mi cer scuze. Am sp
"Nu am gresit ca sa-mi cer scuze. Am spus doar ca imi pare rau pentru ca am suparat prin declaratiile mele. insa aceste cuvinte ale mele au fost transmise conducerii clubului sub forma unor scuze", a declarat "Regele" facand referire la criza care a avut loc la inceputul saptamanii in cadrul clubului. Potrivit lui "Hurriyet", un oficial al gruparii a afirmat ca Hagi ar fi fost demis daca nu si-ar fi cerut scuze. "Hagi a facut declaratii prin care si-a depasit atributiile. Cand a venit la sedinta Consiliului de Conducere a spus ca nu a facut ceva care sa necesite scuze. insa cand a vazut ca lucrurile nu merg bine, cand a inteles expresia de pe fetele noastre, a realizat ca a gresit. Apoi, la sfarsitul sedintei, a spus cuvintele pe care noi le asteptam. Daca nu ar fi existat aceste scuze, nu l-am fi iertat. Eram cu totii extrem de suparati. Daca nu si-ar fi cerut scuze, acum nu ar mai fi fost unde este", a precizat responsabilul clubului turc.
Despre autor:
Sursa: Libertatea
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Mihai Morar, mesaj emoționant la 20 de ani de căsnicie. Imagini rare de la...
Sursa: kudika.ro