Asasinatul la romani

In ciuda impresiei excelente pe care o avem noi romanii despre noi insine, istoria nationala a fost dominata de asasinate politice comise de romani impotriva romanilor (si a altora). Faptul ca revizionismul istoric le ascunde evidentiaza caracterul lor abominabil. Tema asasinatului politic a revenit in actualitate cand directorul SRI Radu Timofte i-a dat lui Stelian Tanase un interviu in care s-a referit si la posibilitatea existentei unui plan de asasinare a presedintelui Traian Basescu. Subiectul era prea senzational pentru ca presa sa nu-l speculeze. A facut-o insa drastic de selectiv. In viziunea presei autohtone, crimele din istoria nationala au vizat doar politicieni in functie, lichidati individual, iar cei mai mari asasini din istoria Romaniei au fost legionarii. Fara indoiala, fascistii romani au comis crime oribile, asasinand miseleste atat oameni politici cu functii cruciale (mai ales premieri), cat si intelectuali, oameni incomozi pentru ei (de pilda, pe marele istoric Nicolae Iorga, ceea ce a fost un paricid) sau grupuri de oameni complet nevinovati, fara functii politice, selectati colectiv pe baza urii de rasa (pogromul din timpul rebeliunii). Paradoxal insa, legionarii au avut mai putine victime decat "martiri", ei fiind tinta asasinatelor politice comandate de Carol al II-lea, maresalul Antonescu, dar mai ales de comunisti. Asasinatul politic a devenit un sport colectiv in timpul celui de-al doilea razboi mondial, cand Antonescu a ordonat deportarea in Transnistria a unor grupuri masive de evrei si tigani. Negationismul fata de Holocaust face ravagii astazi prin mintile lipsite de repere morale ale contemporanilor, care au devenit apologetii criminalilor de pace sau razboi.
Dar apologia cea mai nerusinata are loc astazi fata de cei mai mari criminali, comunistii. Istoria comunismului din Romania a inceput si s-a terminat prin asasinat politic. Toti cei omorati de comunisti (fie ca erau taranisti, liberali, legionari, social-democrati, ierarhi ai Bisericilor Nationale Greco-Catolica si Ortodoxa, bancheri, tarani, ofiteri ai armatei romane, si multe alte categorii) au fost victime ale asasinatului politic. Problema se pare ca vine in mintea multora de la definitia asasinatului politic, care este restransa la uciderea individuala a unui politician in functie, dar cele mai multe asasinate politice din istoria nationala (ca si din istoria multor popoare europene sau de pe alte continente) au fost colective. Presa din zilele noastre este complice la nostalgia crimei cand ii prezinta in lumina pozitiva sau intelegatoare pe aceia care ii regreta pe Ceausescu, Dej, comunismul ca regim si sistemul totalitar al crimei. De asemenea, vina celor care incurajeaza nostalgia fata de comunisti, legionari, Antonescu, este de a considera drept asasinat politic doar crimele soldate cu cadavre. Dar regimul comunist a comis un asasinat politic impotriva fiintei morale a natiunii romane, din care au rezultat milioane de victime morale, psihologice. Mostenirea politica si etica a comunismului inca persista, fiind vizibila in multiple semne, dintre care cele mai vizibile sunt acelea din sfera tocirii si a subminarii starii morale si intelectuale a natiunii.
In ultima vreme, revizionismul istoric este facut direct de catre ofiterii de rang inalt ai Securitatii si de fostii membri ai CC al PCR. Toti cei care au asigurat continuitatea in crima morala impotriva natiunii romane incearca acum sa se spele pe maini sugerand ca daca nu au mai existat cadavre dupa Congresul IX PCR nu a mai functionat nici masina asasinatului politic numita regim totalitar comunist. Securistii si activistii sunt toti "patrioti" si incearca sa-si salveze colegii asasini care au activat in anii '40 si '50, sugerand ca majoritatea crimelor ar fi fost comise de minoritarii evrei, maghiari etc. Aparitia la OTV a fostului general de Securitate Plesita si declaratiile sale impotriva lui Paul Goma si a unor disidenti sau exilati din strainatate a fost o apologie a asasinatului politic. Faptul ca organele in drept nu se autosesizeaza, iar liderii partidelor politice din actuala coalitie guvernamentala ignora apologia crimei si se preocupa mai mult de impartirea posturilor de secretari de stat si sef de agentii, spune multe cu privire la natura etica a acestor forte. Securitatea comunista din Romania a fost masinaria cea mai bine pusa la punct pentru a comite asasinate politice, sub imunitatea conferita de un regim politic complet lipsit de legitimitate. Si nu putea fi altfel din moment ce a fost infiintata cu acest scop de catre un alt mecanism al crimei politice, securitatea sovietica, KGB-ul. Comunismul si toate instrumentele sale de represiune, inclusiv Securitatea, au fost antinationale. Ideea ca niste inventii institutionale ale Internationalei comuniste a crimei au aparat interesele nationale ale Romaniei este tot un asasinat politic. Gulagul comunist a avut mai multe victime decat Holocaustul. Cand regimul totalitar s-a stabilizat nu a mai fost nevoie de crime si represiune fizica. Aproape toata represiunea criminala s-a mutat in plan psihologic, ca teroare. A crede ca prin aceasta a incetat caracterul de crima impotriva umanitatii al comunismului este o eroare logica, morala si politica.
A recunoaste adevarul despre preponderenta asasinatului in istoria nationala nu inseamna a culpabiliza intreaga natiune. Daca au existat atatia asasini, daca asasinatul a devenit ratiunea de a fi a unui regim politic si a unor grupari criminale, inseamna ca au existat si o multime de victime. Liderii politici din aceasta tara nu recunosc asasinatele politice ale trecutului decat daca sunt fortati de organisme internationale. Faptul ca nu exista o presiune a electoratului pentru a afla intregul adevar cu privire la caracterul criminal al regimului comunist si victimile acestuia certifica succesul celui mai grav asasinat politic, al carui victima a fost constiinta morala colectiva.

---

Despre autor: