Zigzag de ianuarie

Capcanele coalitiei incep sa se vada cu ochiul liber. Tot mai multi ministri ies la rampa sa spuna altceva decat colegul de Cabinet. Contrazicerile, dezicerile, razgandeala de azi pe maine sunt frecvente, au devenit aproape un stil. Lumea chiar incepe sa se obisnuiasca de acum cu episoade de felul celui in care Varujan Vosganian spune una dimineata si alta seara. Cu Ionut Popescu, care are un diferend cu primul-ministru, apoi altul, si tot asa, pe chestiuni esentiale pentru mersul economiei la romani. Cine sa fie secretar de stat, pe algoritm sau performanta profesionala. Urmeaza telenovela cu impozitul pe dividende intre 5% si 10%, dilema hamletiana. Asta dupa ce am asistat si la zicerile din scandalul documentarului Trianon, unde preopinentii au fost Mona Musca si premierul Tariceanu. Un ping-pong scurt de declaratii ne-a aratat ca bravii nostri ministri nu prea au fost coordonati si cu temele facute de acasa. Cand iesi in public dupa "o matura si indelungata chibzuinta", povestea ta trebuie sa fie batuta in cuie. Exemplele acestui zigzag de ianuarie sunt numeroase. Pazea! Piesa incepe sa semene grozav cu alta, jucata incepand cu stagiunea 1997/8, de alta trupa, numita CDR, unde cineva juca rolul unei sosii a lui Cuza Voda. Una de tinichea atinsa tare de paranoia puterii. Drama shakespeare-iana, cu mari emotii, incepe la Davos sub zapezi, cand protagonistul feeriei se declara scarbit, nu de dama, ci de poporul lui. Actele urmatoare ne arata batiste stoarse de lacrimi, aiureli, parale si oftaturi amoroase dupa usi. Si acolo replicile veneau repede, ca asa e bucuresteanul: are limbarita. Aparea pe scena un ministru, care zicea una, apoi un curtean care isi manifesta dezacordul si ameninta cu demisia. Politica se facea prin televizoare si salile de conferinta de presa. A fost o rafuiala in public in trei acte, pana la deznodamantul final, din 2000, cand actorul din rolul principal a fugit cu dama tocmai in Australia, lasand cu gura cascata spectatorii. Fireste, publicul a cerut banii inapoi si a spart geamurile sandramalei, dupa ce aplaudase frenetic in 1996.
Vazand ce se intampla, constat un puternic dèja vu. Lucrurile se repeta, chiar daca piesa din repertoriu este alta. La CDR, aparenta concordiei a durat un an de zile. Acum, cu ADA si aliatii ei, nici o luna. Ar trebui facut pe dracu' in patru sa nu se intample asta. Un esec ajunge. Avantajul actualei grupari este ca UE a impus agenda. Premierul Tariceanu a vazut acum, la Bruxelles, in ce s-a bagat. "Treaba e serioasa!", mi-a spus cineva din delegatie, ingrijorat. Calendarul, angajamentele, resursele sunt cum sunt. Foarte stricte si stranse. Aventurile sunt de neimaginat. In 1996, orice era posibil. Guvernarea anti-Iliescu a fost in faza exercitiilor liber alese. Putea face tot ce ii trecea prin cap. Si i-au trecut multe prostii si nebunii. Acum, cineva, la Bruxelles, spune exact ce trebuie sa faca Guvernul. La Bucuresti, chiar aia se executa. Este o garantie tare. Europa ne vrea impreuna cu ea, nu in afara. Aloca resurse mari, nu se rezuma sa ne tina un ipocrit discurs proeuropean. Fireste, burtaverzimea se simte vexata in naturelul ei simtitor, dependent de drogul patriotismului fierbinte si semet. Asa ca, doamnelor, domnilor, e de tras in ham din greu. Destui lideri ai Aliantei DA nu vor sa repete experienta trecuta. Ei sunt preocupati sa nu o pateasca iar. PSD, in ciuda slabiciunii lui vremelnice, ramane un adversar redutabil. Teama de trecut, de a nu deschide usile dulapului unde zac fantomele, este pronuntata. Nimeni nu vrea sa mai treaca prin ce a trecut la alegerile din 2000 si dupa. Cand stateau in bancile Opozitiei timorati, besteliti, ignorati, loviti din toate partile. Cine e constient de aventura de atunci are o sansa sa se salveze. Chiar daca acest ianuarie a decurs destul de prost si arata ca nu au invatat mai nimic. Tata Hegel spunea chiar asta, ca nu invatam nimic din istorie.
Impresia mea este ca Alianta DA si Guvernul ei au deschis prea multe teatre de operatii simultan. O lista restransa de prioritati e o necesitate. O urgenta este publicarea unei carti albe a Guvernarii Nastase, din care sa aflam ce s-a gasit la preluarea puterii si care este bilantul real. S-ar anihila polemica sterila a "mostenirii trecutului", ca si iluzia "momentului zero". In 2008, la alegeri, ar fi clar de unde s-a preluat guvernarea si unde s-a ajuns. Operatia ar aseza Guvernul pe un teren politic mai ferm. Deocamdata, Guvernul prefera sa duca operatii periferice. Ar vrea sa dovedeasca repede ca isi tine promisiunile, ca rezolva prompt ce a lansat in campanie. Daca s-ar putea, totul dintr-o data. Bantuie o frenezie a actelor normative, a declaratiilor oficiale, a aparitiilor ministeriale teve, cand e, si mai ales, cand nu e cazul. Te doare capul daca incerci sa contabilizezi ce se intampla. Guvernul si presedintele Basescu simt nevoia sa dea zilnic o veste buna si ies la rampa sa "mobilizeze masele" in jurul maretului ideal al integrarii in UE. Putina retinere nu ar strica. Manevra de invaluire a micilor si marilor probleme, pentru a mentine spiritul combativ al trupelor proprii, nu poate dura prea mult. Campania s-a terminat.

---

Despre autor: