Zice conducerea casei, intr-o nota inaintata Companiei HP: "de la data semnarii contractului (iulie 2002) pana in prezent, mai mult clauze au devenit caduce, ca urmare a schimbarilor legislative din domeniu (OUG nr. 150/2002 a pus pe noi baze juridice sistemul romanesc de asigurari de sanatate). La sedinta Comitetului Director din aprilie 2003 s-a solicitat ca HP sa propuna un proiect de amendament care sa dea contractului consistenta juridica necesara, in vederea unei derulari a proiectului de realizare a Sistemului Informatic Unic Integrat in spiritul deplin al legilor in vigoare. HP nu a raspuns acestei solicitari." Si nici nu este de mirare, dupa cum am demonstrat pana aici.
Cum era ca alianta Compaq/HP sa dea curs cererii indreptatite a CNAS, cand se alapta din plin la sanul vacii tocmai bune de muls care gestioneaza fondurile de sanatate? Abia mai incolo, la 1 noiembrie acelasi an, Compaq-HP a transmis o notificare prin care suspenda unilateral contractul cu CNAS, vazandu-se in imposibilitatea de a onora comenzile ferme inaintate de aceasta institutie a statului, cu toate ca exista garantia ferma ca toate facturile ii vor fi achitate, pana la ultimul eurocent, in decembrie 2003. In ciuda deciziei de a denunta contractul privind tehnica de calcul, firma Compaq-HP, a continuat sa emita facturi si pe parcursul lunii noiembrie. Cu alte cuvinte, balaurului IT i-a placut sa inghita in continuare banii contribuabilului, prin intermediul CNAS, dar nu sa isi si onoreze obligatiile contractuale.
Nebuloasa si in mintea robelor negre
"Intracom" a solicitat in instanta anularea licitatiei, invocand o sumedenie de argumente pertinente, dar prea specializate pentru posibilitatile magistratilor. In ciuda acestui fapt, in vara lui 2002, Curtea Suprema de Justitie, Sectia de contencios administrativ, a hotarat ca balaurul cu doua capete este castigatorul de drept al controversatei licitatii. Si nici nu e de mirare o asemenea decizie, atata vreme cat, asa cum in cadrul CNAS nu s-au gasit specialisti IT care sa stie cu ce se mananca un sistem informatic, de ce acestia s-ar afla in aparatul de justitie romanesc, mult prea corupt pentru mileniul III pe care l-am inceput? Cum era ca judecatorii sa realizeze ca sistemul propus de Compaq-HP nu indeplineste conditiile tehnice cerute in caietul de sarcini? De unde sa stie robele negre ca reteaua de comunicatii a sistemului informatic integrat al CNAS este substituita prin furnizarea serviciului public de acces la baza de date X-net a operatorului Mobifon? Si asta, in conditiile in care in caietul de sarcini nu exista nici macar o singura referire la cumpararea de servicii in domeniul comunicatiilor, ci exact contrariul.
In final, cum spuneam, instanta a dat castig de cauza americanilor de la Compaq-HP, la doi ani si jumatate de la desfasurarea licitatiei, permitandu-se semnarea contractului intre cele doua parti. Asta cu toate ca, in conformitate cu Normele Metodologice nr. 45.184/1996, intelegerea ar fi trebuit semnata in maximum 30 de zile de la data de 14.08.2002. Adica, atunci cand Curtea Suprema de Justitie a respins contestatiile firmei "Intracom", moment in care inceta si suspendarea procedurii de achizitie.
Maine vom arata in amanunt ce fel de tehnologie ne-a vandut compania Compaq-HP si cum au fost determinati medicii de la CNAS sa inghita galusca.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Mihai Morar, mesaj emoționant la 20 de ani de căsnicie. Imagini rare de la...
Sursa: kudika.ro