Se vorbeste mult, in aceste zile, despre dizolvarea Parlamentului si alegeri anticipate. In interviul sau, din ziarul "Adevarul" din 6 ianuarie, presedintele Traian Basescu a declarat, intre altele: "Sunt un adept al unor anticipate imediate, pentru
Se vorbeste mult, in aceste zile, despre dizolvarea Parlamentului si alegeri anticipate. In interviul sau, din ziarul "Adevarul" din 6 ianuarie, presedintele Traian Basescu a declarat, intre altele: "Sunt un adept al unor anticipate imediate, pentru a scapa de o solutie imorala, care se numeste PUR".
Reactia domnului Basescu la "talerul cu doua fete", "PUR", este explicabila... De ce a negociat totusi Alianta cu un partid precum PUR, e iarasi explicabil - alminteri nu putea avea o majoritate parlamentara... De ce, dupa obtinerea acestei majoritati, Guvernul vrea sa se descotoroseasca de PUR, e iarasi explicabil. PUR si-a dat arama pe fata la alegerea presedintilor corpurilor legiuitoare, cand a votat cu PSD-ul si, ca urmare - contrar echitatii - atat presedintele Camerei, cat si al Senatului, sunt PSD-isti, domnii Nastase si Vacaroiu. Nu s-a gandit atunci domnul Voiculescu ca Alianta ii va plati cat de repede polita pentru aceasta felonie? E clar ca, la prapastia aparuta intre PUR si Alianta, contributia domnului Dan Voiculescu a fost majora; o recunosc chiar unii partizani ai domniei sale. In prezent, Partidul Umanist e intre ciocan si nicovala, pus sa opteze intre umilirea publica de a reveni asupra votului sau la alegerea conducerii Parlamentului si perspectiva de a parasi Guvernul. Ca urmare a lipsei de credibilitate, PUR e in pierdere de viteza; electoratul ii acorda, in momentul de fata, mai putin credit decat in decembrie. Se adauga si apetitul sau la impartirea posturilor de ministri, iar acum de prefecti. Pentru ca anticipatele la care s-a referit domnul Basescu sa ajute insa Guvernului, ele trebuie sa aiba loc cat mai repede, cat timp Alianta se mai afla pe creasta de val a popularitatii. Altminteri, Alianta risca sa se uzeze, iar atunci de ele ar profita fosta putere... Apreciez ragazul anticipatelor la maximum doua, trei luni - ceea ce domnul Basescu stie, de buna seama, de unde graba domniei sale.
Numai ca, procedura alegerilor anticipate, stabilita de Constitutie, este atat de greoaie, incat amenintarea cu alegeri anticipate nu-i chiar o sperietoare majora. Conform articolului 89 al Constitutiei, pentru alegeri anticipate trebuie sa existe o criza guvernamentala majora, definita de Constitutie. Ori, Constitutia Romaniei este rigida si ostila schimbarilor la carma... Pentru dizolvarea Parlamentului, blocajul legislativ nu-i de ajuns, ca in alte tari... Trebuie ca Parlamentul sa refuze Guvernului votul sau de investitura - ori actualul Guvern abia a primit acest vot, la sfarsitul lui decembrie. Pe de alta parte, opozitia nu are macar interesul sa rastoarne Guvernul... Deocamdata... Cat priveste posibilitatea unei demisii a Guvernului - ea nu atrage dizolvarea Parlamentului. O schimbare - necesara, desigur - a paragrafelor din Constitutie privind dizolvarea Parlmentului e cu totul improbabila. De ce? Acelasi legiuitor, care a facut aproape imposibila dizolvarea Parlamentului, a facut imposibila, practic, si modificarea Constitutiei, pentru care mai e nevoie si de o majoritate de doua treimi.
Ramane, totusi, o cale de schimbare a Parlamentului - relativ curata - adica fara incalcarea legii fundamentale. La ea s-a gandit, de buna seama, presedintele Basescu deunazi, cand a reamintit - fara a pune punctele pe "i" - fraudarea alegerilor din toamna. In cazul ca o comisie parlamentara constata ca alegerile parlamentare au fost fraudate, repetarea lor devine o necesitate legala, noi alegeri urmand de la sine, fara a fi "anticipate"... Caci, in definitv, din cele ce se stie despre manipularea trecutelor alegeri parlamentare, rezulta ca, fara falsuri, opozitia de atunci, devenita actuala putere, n-ar fi avut nevoie de exhibitii in prezent, pentru a da tarii un guvern stabil...


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.