Îmbrățișări și contact vizual cu cei mici
5/5
Conform regulilor, membrii familiei regale nu au dreptul să intre în contact cu oameni simpli. Cu toate acestea, Prințesa Diana nu mai ținea cont că trebuie să fie întotdeauna impecabilă în fața presei și se apleca întotdeauna atunci când discuta cu cei mici, pentru a fi la nivelul ochilor lor. Prințesa mai spunea că: „Îmbrățișările sunt foarte bune, mai ales pentru copii”.
A născut într-un spital
1/5
Prințesa Diana a fost prima care a încălcat tradiția nașterilor de acasă. În loc să nască la palat, prințesa l-a născut pe Prințul William la Spitalul St. Mary din Londra. În timp se năștea al doilea fiu, Prințul Harry, Prințesa Diana a ales să nu ia medicamente pentru durerea din timpul travaliului.
Și-a trimis copiii la o școală normală
2/5
O altă premieră în linia regală britanică a fost că Prințesa Diana a luptat pentru a-și trimite fiii la o școala publică. Prințul William a devenit primul moștenitor al tronului regal care nu a primit o educație privată acasă.
Și-a expus copiii la viața obișnuită
3/5
Prințesa Diana a vrut ca viața copiilor ei să fie cât mai obișnuită posibil. Potrivit personalului regal, Diana a făcut tot ce a putut pentru a permite fiilor ei să experimenteze lucruri din viața de zi cu zi. Prințul William și Prințul Harry aveau voie să meargă la film sau în parcuri de distracții.
Lady Diana nu-și ascundea sentimentele
4/5
Presa urmărea fiecare pas și gest al Prințesei, dar ea oricum rămânea sinceră cu mass-media. Astfel, în 1995 Lady Diana a oferit un interviu secret în care pentru prima dată a vorbit despre problemele cu soțul ei. După aceasta cei doi au divorțat.
Regretata Prințesă Diana este cunoscută pentru figura ei rebelă, pentru simplitatea sa și, de asemenea, pentru imaginea diferită de întreaga Familie Regală Britanică. Se zvonește că a încălcat mai multe protocoale regale decât putem număra cu ambele mâini. Cu toate acestea, iată-ne aici, la zeci de ani după moartea ei, încă folosindu-i atitudinea ca exemplu matern. Împărtășim cu voi regulile părintești regale împotriva cărora prințesa Diana s-a răzvrătit.