Wrestling: John Cena si Randy Orton au "rupt" podeaua la Polivalenta

Fara alte intarzieri, Justin Roberts a anuntat urmatorul meci al serii, unul tag-team (pe echipe). Primii care si-au facut intrarea au fost gemenii Jimmy si Jey Uso, relativ necunoscuti publicului roman si datoritata prezentei din ce in ce mai rare in show-urile televizate RAW.

Toata lumea insa a fost incantata cand muzica de opera (intr-o varianta moderna) i-a anuntat pe oponenti: Vladimir Kozlov si simpaticul Santino Marella. Acestia au venit insotiti de Tamina, o fosta aliata a fratilor Uso. Desi numele lui Santino a fost scandat indelung de catre public, meciul nu s-a ridicat la nivelul de spectaculozitate impus de luptatorii precedenti.

Santino insusi a incasat destul de multe lovituri de la gemeni, nereusind sa-si puna in valoarea intregul arsenal de miscari aflate la limita dintre comic si ofensiv. Kozlov s-a remarcat si el cu un stil mai putin dur ca in inceputurile sale, nelipsind insa loviturile de cap si de picior.

Unul dintre cele mai neasteptate momente a fost cand Tamina  a reusit sa-l arunce pe unul din fratii Uso peste cap, undeva in afara ringului. In final, Santino si-a folosit manevra de final, Cobra (o lovitura simpla, cu varful degetelor imitand o muscatura de sarpe la nivelul fetei) pentru a obtine victoria.

Desi a sarabtorit putin in ring alaturi de Kozlov, Santino nu a mai facut acel dans al victoriei ce presupune cantatul la un trombon imaginar.

Urmatorul superstar care a intrat a fost William Regal, o prezenta cel putin neasteptata.

Oponentul sau a fost tanarul Evan Bourne, care desi s-a remarcat initial ca o revelatie datorita stilului ofensiv aerian, nu a reusit pana acum sa castige vreun titlu in WWE.

La inceput, Regal i-a propus oponentului sau sa ignore reactiile publicului si sa renunte la meci, insa Bourne a calcat cu piciorul mana pe care Regal i-a intins-o. Meciul a fost o combinatie foarte reusita intre stilul dur al britanicului si manevrele de lucha libre ale lui Bourne.

Desi Regal la un moment dat aproape ca a executat un piledriver (manevra interzisa cel putin in WWE), Bourne a reusit ulterior sa-si trimita adversarul la podea pentru a executa manevra de final Air Bourne (shooting star press). Favoritul fanilor a obtinut astfel victoria si a sarbatorit alaturi de fanii adunati langa rampa de intrare.

Urmatorul meci, desi nu s-a putut numi chiar meci, a fost o mostra foarte interesanta de entertainment in mijlocul ringului.

Antagonistul a fost Ted DiBiase Jr., iar protagonistul nimeni altul decat cel mai puternic om din lume Mark Henry.

Acesta, datorita fizicului mai mult decat impunator este o prezenta ce nu poate fi ignorata nici macar de catre adversarii sai.

DiBiase a fost astfel extrem de reticent in a incepe meciul propriu-zis, chiar daca gongul sunase deja. Ceea ce trebuia sa fie un meci s-a transformat astfel intr-o pantomima foarte reusita si comica in care DiBiase tot parasea ringul, revenind la huiduielile publicului, dar nereusind sa-si faca destul curaj pentru a-si infrunta masivul oponent.

Intr-un final, Di Biase, neinspirat, ii da o palma lui Henry, care riposteaza instant cu un pumn si cu manevra lui de final, World’s Strongest Slam, obtinand astfel o victorie fulgeratoarea. Henry a sarbatorit apoi cu publicul prin indemnurile sale de a crea valuri in toate cele patru laturi ale arenei.

DiBiase si Henry ne-au oferit totusi o lectie importanta de wrestling, ignorata de multi atleti de altfel foarte talentati. Mai exact, un meci de wrestling nu inseamna neaparat o serie de manevre de mare risc ci si o poveste, pe care cei doi au jucat-o cu mult talent.

O alta melodie relativ necunoscuta s-a auzit in Sala Polivalenta.

Am fost surprinsi sa-l vedem intrand pe Primo, un superstar talentat dar mai rar folosit de catre WWE intr-o poveste importanta.

Pentru a-si face cunoscuta prezenta de personaj negativ, Primo a luat microfonul si cu multa aroganta s-a adresat publicului, spunandu-i ca nu ar vedea un talent adevarat nici daca ar fi loviti de unul.

Justin Roberts a anuntat apoi "noua sezantie globala a WWE”, Sin Cara. Luptatorul mascat si-a facut spectaculoasa intrare in ring cu ajutorul unei trambuline, intrare care i-a iesit perfect.

Sin Cara este cea mai noua achizitie WWE, iar desi adaptarea lui la stilul de lupta al companiei a fost una mai anevoioasa (ratand multe manevre in cele cateva meciuri ale sale de pana acum), in cadrul showului de la Bucuresti totul a mers ca la carte.

Avand de a face cu luptatori de tipul high flyer, publicul a avut parte de un meci lucha libre in adevaratul sens al cuvantului. Ambii au aratat ce pot face in ring, intr-un meci cu multa actiune echilibrata.

Totusi, star-ul a fost fara indoiala Sin Cara ce si-a pus in valoarea arsenalul de sarituri de pe corzi si hurricanrane aproape ireale. Intr-un final a obtinut victoria, sarbatorind apoi cu publicul care nu se mai satura de el.

Dupa o pauza destul de scurta, a fost anuntat un meci cu dive.

Desi acestea nu mai starnesc reactii atat de mari cand vine vorba de publicul inrait de peste ocean, romanii au fost mai mult decat incantati sa le vada pe frumoasele atlete.

Desi a fost un meci tag-team, campioana Brie Bella si sora ei geamana, Nikki, au lipsit. A lipsit si Melina, diva promovata pe afisul oficial al evenimentului (care de altfel nu prea si-a mai facut prezenta recent nici in showurile televizate RAW). Prima care a intrat a fost Maryse, poate cea mai focoasa prezenta a ringului WWE.

Partenera ei a fost superba Alicia Fox si desi amandoua au rolul de heel (personaj negativ) publicul le-a primit entuziasmat. Oponentele lor au fost Natalya Neidhart, membra a celebrei familii Hart, si fosta campioana a divelor, Eve Torres.

Desi am avut parte de ceva paruieli si palme asa cum ne-am fi asteptat de la un meci "de fete”, wrestlingul nu a fost deloc ignorat, mai ales datorita Natalyei si a lui Eve Torres.

Urmatorul meci s-a anuntat a fi pentru centura Statelor Unite.

Campionul Sheamus si-a facut primul intrarea, fiind huiduit de public. Daniel Bryan a intrat pe muzica lui Wagner, iar reactia publicului a fost calduta.

Ambii wrestleri au dat tot ce au avut, de la manevre de submission la miscari ofensive dure.


Daniel Bryan a fost primul wrestler pe care l-am vazut folosind chop-urile facute celebre de Ric Flair, momente in care in Sala Polivalenta au rasunat acele "WOOO”-uri care insotesc obligatoriu aceste lovituri.

Urmele rosii de pe pieptul lui Sheamus sunt dovada despre cat de "pe bune” sunt aceste palme.

"Razboinicul Celtic” a inceput prin a domina meciul, mai ales datorita fortei sale superioare, dar Bryan a stiut sa-i opreasca ofensiva cu un dropkick bine plasat. In afara de manevrele de submission pentru care este cunoscut, Daniel a reusit multiple acrobatii care l-au obosit pe adevarsarul sau.

S-a remarcat saltul sinucigas printre corzi, in afara ringului, care l-a trimis pe Sheamus pana pe rampa de intrare. Sheamus a stiut si el sa se foloseasca de corzi pentru a-si lovi adversarul cu umarul. Meciul a durat destul de mult, iar cei doi luptatori au aruncat unul impotriva celuilalt tot ce au avut mai bun.

Daca Sheamus vs Daniel Bryan a fost cel mai tehnic meci al serii, cu siguranta main event-ul a fost cel mai intens. Cei 4 wrestleri primesc intotdeauna reactii din partea publicului, fie ele pozitive sau negative.

Cena a fost probabil cel mai „chinuit”, Miz si Punk incercand pe rand sa-l decimeze. Orton a luat si el parte la actiune, odata chiar salvandu-si partenerul de la infrangere, oprind numaratoarea arbitrului. Reactiile publicului, vazand cum idolul lor este trisat, lovit in afara ringului sau miseleste de catre Alex Riley au fost ireale. Pasiunea lor cu siguranta egaleaza aceea a oricaror microbisti infocati.

Toti 4 si-au executat manevrele emblematice, mai putin Punk, care desi a incercat nu a reusit sa execute acel Go To Sleep care i-a rapus pe multi.In schimb, loviturile sale de picior la nivelul fetei l-au scapat din multe situatii albastre.

Cei doi baieti buni au reusit, totusi, sa castige intalnirea prin miscarile caracteristice, executate in acelasi timp: "RKO" si "Attitude adjustment".

Multi pot argumenta, uneori pe buna dreptate, ca zilele de glorie ale WWE-ului sunt de mult apuse.

Inca de cand compania cu sediul in Stamford, Connecticut a pus practic monopol pe wrestlingul american, cumparand in 2001 concurenta numita WCW alaturi de inovatorii wrestlingului extrem, ECW, lipsa concurentei le-a permis o libertate uneori lenesa din punct de vedere creativ, care a fost resimtita de fanii glorioasei Attitude Era (perioada in WWE, pe vremea aceea WWF, care a ajutat compania sa castige audienta rivalilor WCW).

In ciuda nostalgiei insa, la nivel global WWE a devenit intre timp sinonim cu wrestlingul profesionist.

Poate ca nu mai avem de a face cu aceeasi federatie din anii ‘90, cu aceleasi meciuri violente si uneori sangeroase insotite de povesti controversate, insa asta nu inseamna ca WWE-ul este in top doar pentru ca a devenit o corporatie de entertainment.

Iar cei care au luat parte in seara aceasta la primul show RAW din Romania probabil ca vor fi de acord.

Pretul destul de mare al biletelor nu i-a impiedicat pe fanii romani sa umple aproximativ trei sferturi ale Salii Polivalente.

Si judecand dupa cati copii purtau cu mandri tricouri si sepci rosii avand emblemele lui John Cena, probabil ca nici vanzarea de merchandise n-a mers prea rau.

De fapt, copiii au format grosul publicului in aceasta seara, ocupand alaturi de parintii lor randurile cele mai apropiate de ring.

Orice alte comentarii sunt insa inutile, caci micutii au fost un public mai mult decat activ, exprimandu-si sincer si galagios pasiunea atat pentru superstaturile favorite cat si pentru cele detestate.

Si in delir au fost in cand Justin Roberts, ring announcer-ul a deschis oficial ostilitatile.

Cand primele acorduri ale melodiei de intrare ale lui John Morrison au rasunat in Sala Polivalenta, universul WWE din Romania parca a constientizat brusc ce se intampla: chiar luam parte la un house show RAW, pe bune, live, nu-l vedem la televizor sau pe internet. E aici, acum, iar primul care ne onoreaza cu prezenta este chiar John Morrison, una dintre cele mai spectuloase prezente in ringul WWE.

Oponentul sau a fost Dolph Ziggler, care a fost intampinat de huiduielile fanilor. Inceputul meciului a fost ceva mai tehnic, wrestling clasic, cu multe prize si chiar cateva incercari de numarare la podea. Nu a trecut insa mult timp pana ce manevrele spectaculoase au inceput sa-si faca prezenta. JoMo a dominat o buna parte din meci cu loviturile sale de picior executate de pe corzi si cu intreg arsenalul demn de cel supranumit "Printul Parkour-ului”. Insa nici Ziggler nu s-a lasat mai prejos.

Desi un wrestler mult mai tehnic, acesta a reusit sa pacaleasca de cateva ori arsenalul aerian a lui Morrison, trimitandu-l de multe ori la podea. Ziggler insusi a reusit sa fie foarte spectaculos combinand drop kick-uri si suplex-uri perfect executate. Prima incercare de Starship Pain (manevra de final a lui Morrison) a fost eschivata de catre Ziggler, cel din urma reusind sa-si prina apoi adevrsarul intr-un Sleeper hold.

Multi au crezut ca wrestelerul ce se crede sinonim cu perfectiunea va castiga meciul, insa Morrison, alimentat si de energia publicului, a reusit sa iasa din priza periculoasa, la scurt timp dupa care a executat un Starship Pain perfect de pe corzi. 1, 2, 3! Morrison obtine astfel prima victorie a serii.

Cine s-ar fi asteptat ca 2 superstaruri de top sa inceapa show-ul cu un meci atat de solid?