- Sindicalistii s-au incolonat si au plecat in mars spre Palatul Cotroceni
Sindicalistii adunati astazi in Piata Victoriei s-au incolonat si au plecat in mars spre Cotroceni, unde vor sa-i ceara presedintelui Traian Basescu rezolvarea revendicarilor.
Traseul pe care vor merge sindicalistii este Strada Buzesti - Strada Berzei - Pod Eroilor - Academia Militara - Cotroceni.
- Premiera in Romania: Politistii nu au autorizatie pentru mars
Liderii sindicalistilor spun ca vor ca prin aceasta actiune sa demonstreze ca nu renunta la solicitarile lor, asumandu-si astfel eventualele amenzi.
Aproximativ 6.000 de persoane, printre care sute de politisti si angajati ai penitenciarelor, afiliati la confederatia Cartel Alfa, participa la mars.
Politistii adunati pentru a protesta in Piata Victoriei au cerut ca presedintele Traian Basescu sa vina sa discute cu ei, avertizand ca, daca acest lucru nu se va intampla pana la ora 12.00, vor pleca spre Palatul Cotroceni.
Trafic restrictionat in Capitala, pe traseul marsului protestatarilor
- Aproximativ 300 de jandarmi insotesc coloana de manifestanti plecati in mars spre Cotroceni
Aproximativ 300 de jandarmi, numar ce ar putea fi suplimentat in caz de necesitate, insotesc coloana de peste 5.000 de manifestanti plecati in mars spontan spre Palatul Cotroceni, a declarat Marius Militaru, purtatorul de cuvant al Jandarmeriei Capitalei.
Acesta a precizat ca in jurul orei 12.30 manifestantii tranzitau Piata Matache, indreptandu-se spre Palatul Cotroceni.
Acesta a mai spus ca traficul pe traseul ales de sindicalisti pentru marsul spontan este blocat punctual, circulatia fiind repornita pe fiecare artera, dupa trecerea coloanei.
Purtatorul de cuvant al Jandarmeriei Capitalei a adaugat ca jandarmii, in numar de aproximativ 300, cu posibilitatea suplimentarii fortelor, nu vor actiona represiv fata de colegii lor din politie si din sistemul penitenciar, desi acestia nu au autorizatie de mars.
"Am luat masuri de ordine publica si le vom asigura protectia atat lor, cat si cetatenilor bucuresteni. Vom ramane cu ei pe parcursul protestului. Am luat decizia de a-i insoti spre Palatul Cotroceni pentru ca, daca ii opream in Piata Victoriei si liderii lor sindicali ii indemnau in continuare sa plece in mars, situatia ar fi devenit tensionata", a explicat Marius Militaru.
Referitor la faptul ca jandarmii sunt nevoiti sa monitorizeze protestul colegilor lor din MAI si ANP, Marius Militaru a precizat ca nu se fereste sa recunoasca faptul ca situatia este "ingrata", insa desi sunt pe aceeasi baricada cu politistii si angajatii din penitenciare, jandarmii au anumite obligatii precum militarii, iaraceste obligatii primeaza.
Intrebat daca decizia de a insoti protestatarii spre Palatul Cotroceni este o forma tacita de protest, Militaru a spus ca acest lucru este fals, plecarea jandarmilor alaturi de sindicalisti fiind doar "o decizie inteligenta de ordine publica".
(FOTO: INTACT IMAGES/Jurnalul National/Christian Silva)