Filmul de groază prezintă povestea lui Carrie White, o adolescentă extrem de timidă care este persecutată și înjosită de colegii de școală, dar și de mama ei care o pedepsește pentru orice greșeală și o consideră un păcat. Tânăra descoperă ca are o putere înspăimântătoare, telechinezia. Aceasta se transformă într-un demon răzbunător și își varsă toată mânia pe cei care au tachinat-o.
Chris (Daniel Kaluuya) și iubita sa, Rose (Allison Williams), au decis că este momentul ca tânărul să facă cunoștință cu părinții fetei. La început, Chris crede că ospitalitatea exagerată a părinților iubitei sale este doar efortul acestora de a se obișnui cu idea că fata lor este într-o relație interrasială. Însă cu timpul, băiatul face o serie de descoperiri bizare și din ce în ce mai tulburătoare, care scoate la iveală un adevăr atât de cumplit cum nu și-ar fi putut imagina vreodată.
Filmul este despre o familie cu doi copii care trăiesc izolat, în liniște deplină, de teama că o amenințare nevăzută care atacă la cel mai mic sunet îi va nimici. Terra a fost invadată de extratereştri orbi, dar cu un auz extraordinar. Un singur zgomot şi vei fi sfârtecat. În aceste condiţii, tatăl (Krasinski), mama (Emily Blunt), fiica (Millicent Simmonds) şi fiul (Noah Jupe) se luptă să supravieţuiască la ferma familiei, o provocare care le poate costa viața, mai ales că mama este însărcinată şi trebuie în curând să aducă pe lume al treilea copil.
Acțiunea are loc pe o plajă din Carolina de Nord. Filmul pune în evidență povestea unei femei, Adelaide, care se întoarce la casa de vacanță unde și-a petrecut copilăria, împreună cu soțul ei, Gabe și cu cei doi copii ai lor, pentru a-și petrece vacanța de vară. Frământată de o traumă din copilărie, inexplicabilă și încă nerezolvată, adusă acum la suprafață și agravată de o serie de coincidențe bizare, Adelaide devine tot mai sigură că ceva cumplit urmează să i se întâmple familiei ei. După ce petrec o zi tensionată la plajă cu prietenii lor, familia Tyler, Adelaide și familia ei se întorc la casa lor de vacanță. Seara însă, membrii familiei Wilson observă patru siluete care se țin de mână și refuză să plece de pe aleea de la intrarea în casa lor. La scurt timp, aceștia descoperă că cele patru siluete sunt, de fapt, sosiile lor, care au venit peste ei cu un anumit scop.
Povestea filmului prezintă o istorie în care o persoană urmărește o casetă video cu imagini de groază, după care primește un telefon unde i se spune că peste șapte zile va muri. Acea casetă video este trimisă și vizionată de mai multe persoane din oraș, ba chiar și de câțiva tineri care vizionează caseta într-o mini-vacanță. Aceștia primesc apelul cu avertizarea, însă nu îl iau în seamă, iar situația se transformă într-un sfârșit tragic.
Filmele de groază nu sunt unele dintre cele mai preferate genuri, însă există iubitori pentru acest tip de ecranizări. De la un timp, filmele de groază au început a fi mai populare și mai vizualizate, trezind curiozitatea tinerilor în cât de multă groază și frică pot trezi. Nu te mira dacă după ce vei viziona un film de groază vei începe să auzi pași prin casă, să pâlpâie lumina, să vezi umbre sau să auzi sunete ciudate.
Dacă încă mai vrei să privești un film de groază, îți propunem un top 5 cele mai bune filme de groază. Vizionare plăcută!