Gerard Depardieu, incantat de Romania
2/4
„In ce-l priveste pe Gérard Depardieu, am inceput cu scenele in care apare cu prietenul lui, copilul Alex, alias Bogdan Iancu, scene de altfel grele din punct de vedere tehnic, inclusiv finalul, sugestiv si emotionant”, spune regizorul filmului, Bogdan Dreyer, care il cunoaste pe Depardieu de circa 20 de ani.
Actorul francez a fost, de altfel, prima si singura alegere a cineastului in rolul lui Ipu: „Gérard este Ipu. Ipu este Gérard. Harvey este contrapunctul lui Gérard, optiunea mea pentru a face acest film. Restul s-a declansat de la sine, gratie producatorului Giuliano Doman, pentru care granitele nu exista”, declara Dreyer.
Gérard Depardieu, care a mai filmat in Romania la inceputul anilor 90, se declara incantat de oameni, de colturile vechi din Transilvania si de satele care ii amintesc de copilaria in Franta. Harvey Keitel, la randul sau, incearca sa descopere tara din care provine mama sa, emigrata in Statele Unite la inceputul secolului trecut.
„Nu a fost usor sa gasim banii pentru acest film, dar angajamentul lui Gérard Depardieu si Harvey Keitel de a participa ne-a ajutat mult. Este o adevarata placere sa stai de vorba cu ei despre orice, nu numai despre film. Inca o data mi s-a confirmat ca, de fapt, agentii lor sunt cei care, probabil pentru a isi justifica salariile, le fac viata grea producatorilor. Gérard a inceput sa filmeze de doua zile si este o placere sa il vezi la lucru”, declara si producatorul filmului, Giuliano Doman (Family Film).
Actori romani in distributie
3/4
Laura Morante, actrita din filmele lui Bernardo Bertolucci, Nanni Moretti sau John Malkovich, a spus primele replici in fata camerei inca de joi, 15 septembrie. In film, este Margherita, sotia preotului (Keitel), o femeie frumoasa si autoritara, ale carei decizii cantaresc greu.
Distributia este intregita de actorul belgian Hubert Damen (in rolul doctorului) si de actori romani recunoscuti precum Alexandru Bindea, Nicodim Ungureanu, Gheorghe Visu, Daniela Nane, Adina Cartianu si altii.
O poveste despre prietenie, umanitate si sacrificiu, „Ipu – Convicted to Live” este o tragicomedie adaptata dupa nuvela „Moartea lui Ipu”, de Titus Popovici.
Scenariul este semnat de Anusavan Salamanian si Bogdan Dreyer, iar dialogurile sunt in limba engleza. „Ma mentin cat de aproape posibil de nuvela lui Titus Popovici. Este o bijuterie, scrisa deja in viziune cinematografica, o poveste care se petrece in timp real, in 24 de ore, de dimineata pana dimineata urmatoare, povestita prin prisma unui baiat de 11 ani”, explica Bogdan Dreyer.
Actiunea se desfasoara intr-un sat din Transilvania, la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, cand un soldat german este gasit mort la marginea unui sat de catre un baiat de 11 ani. Intrucat nu se stie cine este vinovatul, iar ofiterii germani ameninta ca vor executa cativa dintre fruntasii satului daca nimeni nu se va preda, elita incearca sa-l convinga pe Ipu, „nebunul satului”, sa-si asume el vina in schimbul promisiunii unei inmormantari fastuoase si a unor recompense.
Regizorul, roman stabilit in Germania
4/4
Filmul este produs de Family Film (Romania) si co-produs de Daniel Zuta Filmproduktion (Germania). Vanzarile internationale vor fi asigurate de Shoreline Entertainment.
Bogdan Dreyer, nascut in Romania si stabilit in Germania, a studiat regia la Libera Universita del Cinema di Roma, pe care a absolvit-o in 1987. Mediumetrajul sau de diploma, „Storia di miracoli”, a fost prezentat la Festivalul de la Venetia in acelasi an. Si-a facut debutul in lungmetraj cu „Unde la soare e frig”, intrat in selectia oficiala la San Sebastian, in 1990. Cinci ani mai tarziu, „Thalassa, Thalassa – Acolo unde ochii dor” a obtinut cinci premii internationale, inclusiv trofeul Tigrul de Aur la Festivalul de la Rotterdam. Bogdan Dreyer a mai regizat „The Last Station” (1998) si „Camera ascunsa”(2004), cu Rutger Hauer in rolul principal.
Directorul de imagine al filmului este Richard Van Oosterhout, membru al Netherlands Society of Cinematographers si al Academiei Europene de Film. Scenografia este semnata de Anette Reuther si Calin Papura, iar costumele – de Nathalie Leborgne. Muzica va fi compusa de muzicianul belgian Joris Van Den Hauwe.
Family Film este o casa de productie independenta care ofera servicii de productie si postproductie. In cei zece ani de existenta, a realizat sute reclame pentru piata interna si externa, seriale TV („Virtual”, „Fetele marinarului”, „Narcisa Salbatica”), show-uri TV („In puii mei”), documentare („Nichita Stanescu”, „Noica - Ce stie? Ce vrea? Ce-i trebuie?”), scurtmetraje si lungmetraje („Cele ce plutesc”, regia Mircea Daneliuc, si „Caii sunt verzi pe pereti”, de Dan Chisu).
Film turnat pe meleaguri romanesti
1/4
Cu stradutele, casele vechi si colturile de gradina nealterate de timp, Sighisoara este locul perfect pentru a recrea atmosfera de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial.
Primele scene au fost filmate in diverse locatii din partea veche a orasului si in satul Saschiz. Echipa va ramane aici pentru inca trei saptamani, apoi se va muta la Bucuresti, pentru scenele de interior.
Pentru protagonistul filmului, Gérard Depardieu, prima zi de filmare a fost vineri, 16 septembrie, urmand ca zilele acestea sa i se alature pe platou si Harvey Keitel, in rolul unui preot. Imbracat in camasa lui Ipu – un soldat francez ramas intr-un sat din Transilvania dupa ce o rana grava din primul razboi mondial i-a afectat memoria - Depardieu si-a intrat repede in rol. Cel care va filma cele mai multe scene alaturi de celebrul actor este si cel mai tanar membru al distributiei - Bogdan Iancu („Ho, Ho, Ho”).
`Ipu Convicted to Live`, una dintre putinele productii romanesti cu distributie internationala realizate in Romania, a inceput turnajul la Sighisoara, de cateva zile.