Migratia a continuat sa faca valuri in Europa, la trei ani dupa criza din 2015
7/9
Anul care se incheie este "al cincilea an consecutiv" in care a fost depasit pragul de 100.000 de migranti ajunsi in Europa, a anuntat ONU, precizand ca alti peste 2000 de migranti si refugiati au murit incercand sa traverseze Marea Mediterana. Cifrele sunt in scadere in raport cu anii precedenti, dar problema migratiei a continuat sa-si puna amprenta asupra politicii europene, influentand in masura semnificativa deciziile si evolutiile. Criza in domeniul migratiei pune in pericol insasi supravietuirea Uniunii Europene, a avertizat la jumatatea lui iunie presedintele Parlamentului European, italianul Antonio Tajani. "Migratia pune in pericol insasi supravietuirea Uniunii Europene", a avertizat Tajani intr-un mesaj. "Prioritatea este de a bloca plecarile in Africa de Nord", a mentionat presedintele PE, care sustinuse anterior in fata parlamentarilor europeni reuniti in sesiune plenara la Strasbourg ca "urgenta in domeniul migratiei necesita o reactie imediata din partea UE, problema nu poate fi rezolvata la nivel national si nu va fi rezolvata nici de polemicile intre statele membre".
Principalele epidemii inregistrate in 2018
5/9
Epidemiile provocate de boli care apar predominant in tari afectate de razboaie sau sarace, cum ar fi cea de Ebola din Republica Democrata Congo (RDC) sau cea de holera din Yemen, au continuat sa domine topul epidemiilor letale din 2018, insa anul a fost marcat si de reintoarcerea unor boli considerate disparute din anumite tari, cum ar fi cazul poliomielitei in Papua Noua Guinee. Iata epidemiile provocate de boli aparute in tarile sarace, letale in acest an.
Ebola
In 2018, boala virala Ebola a afectat Republica Democrata Congo prin doua focare, izbucnite la interval de doar cateva luni, in lunile aprilie si, respectiv, august. Daca primul, aparut in nord-vestul tarii, s-a soldat cu moartea a 33 de persoane, cel din august, semnalat in estul RDC, a devenit al doilea cel mai grav din istorie - cu 283 de decese (235 confirmate si 48 probabile) dintr-un total de 494 de cazuri, dintre care 446 confirmate si 48 probabile - dupa cel din Africa de Vest, intre 2014 si 2016, a informat recent Comitetul International de Salvare (International Rescue Committee, IRC). Aproape jumatate dintre decesele inregistrate in actualul focar de Ebola au fost semnalate in orasul Beni, cu o populatie de circa 800.000 de locuitori.
Holera
In 2018, holera - o infectie diareica acuta, cauzata de ingestia de alimente sau apa contaminate, care poate cauza decesul in numai cateva ore in absenta unui tratament adecvat - a fost semnalata in tari din Peninsula Araba (Yemen), cat si pe continentul african, in state precum Nigeria, Zimbabwe, Algeria si Ghana. Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), circa 143.000 de persoane mor anual in intreaga lume din cauza acestei boli care afecteaza in principal tari aflate in razboi, sarace, sau lovite de catastrofe naturale. In luna octombrie, Organizatia Mondiala a Sanatatii avertiza ca focarul de holera din Yemen - cel mai grav din lume - se intensifica din nou, cu circa 10.000 de cazuri suspecte raportate in fiecare saptamana - o cifra reprezentand dublul ratei medii pentru primele opt luni ale anului, cand au fost inregistrate 154.527 de cazuri suspecte de holera si 196 de decese. De la momentul izbucnirii epidemiei de holera din Yemen, in aprilie 2017, au fost raportate 1,2 milioane de cazuri suspecte de holera si 2.515 decese, a indicat la inceputul lunii octombrie OMS, precizand ca 30% din numarul acestora este reprezentat de copii. In luna noiembrie, o epidemie de holera se raspandea rapid si in nord-estul Nigeriei, cu 175 de decese la acel moment, potrivit cifrelor furnizate de Consiliul Norvegian pentru Refugiati (NRC). La inceputul lunii noiembrie, boala afectase trei state din nord-estul tarii (Borno, Adamawa, Yobe) si se soldase cu 175 de morti si circa 10.000 de persoane purtatoare ale bacteriei.Ciuma
In luna august focarul de ciuma care afecteaza in fiecare an insula Madagascar si-a facut din nou aparitia, soldandu-se, la sfarsitul lui septembrie, cu patru decese. Ciuma este endemica in Madagascar si reapare aproape in fiecare an incepand din 1980 in timpul sezonului ploios. Boala este raspandita de sobolanii care se apropie tot mai mult de locuintele oamenilor, in special din cauza defrisarilor necontrolate din aceasta tara devastata de saracie. In luna februarie, Organizatia Mondiala a Sanatatii a emis un avertisment impotriva epidemiei de ciuma din acest sezon, estimand ca risca "sa afecteze in principal Madagascarul, dar si tarile invecinate".Febra Dengue
In august, autoritatile sanitare din Hong Kong anuntasera ca regiunea confrunta cu cel mai mare focar local de febra Dengue din ultimii 15 ani, dupa ce 16 persoane contractasera virusul local, de patru ori mai mult decat in mod obisnuit. De asemenea, in decembrie, responsabili din Cuba au anuntat ca o tulpina mortala a virusului febrei Dengue a fost raportata in aceasta tara, dupa ce disparuse in 1977.
Adenovirus
In luna octombrie, autoritatile sanitare au anuntat ca opt copii au decedat la un centru medical din New Jersey, in urma unei epidemii cu adenovirus. Departamentul de sanatate din New Jersey a confirmat epidemia cu adenovirus la Centrul de asistenta si reabilitare Wanaque din Haskell, New Jersey care a dus la decesul a opt copii cu sistemul imunitar slabit.
Norovirus
O epidemie de norovirus - un virus extrem de contagios, care cauzeaza aparitia gastroenteritei, putand fi transmis prin apa si alimente - a izbucnit in zonele in care se desfasurau Jocurile Olimpice de iarna 2018 de la PyeongChang, afectand circa 290 de persoane, potrivit informatiilor oferite de organizatorii competitiei. Cei mai multi dintre cei afectati de norovirus au provenit din randul companiei care asigura securitatea in zona centrului de tineret - peste 1.200 de agenti de securitate fiind constransi sa se retraga de la Jocurile Olimpice 2018.
Epidemiile inregistrate in 2018 (2)
6/9
Pentru ca numarul epidemiilor in 2018 a fost foarte mare, continuam cu lista celor care au facut atat de multe victime in anul care se incheie:
West Nile
Infectia cu virusul West Nile - transmis de tantari - a facut in acest an numeroase victime in mai multe state europene, printre care Italia, Romania, Bulgaria, Serbia, Grecia si Croatia, dar si din Orientul Mijlociu, in tari cum ar fi Israelul. Grecia a fost al doilea stat european cel mai afectat de virusul West Nile, dupa Italia, cu 550 de cazuri de infectare. In luna octombrie, autoritatile elene au anuntat ca numarul persoanelor care au murit dupa ce au fost infectate cu virusul West Nile a ajuns la 41 in actualul sezon al tantarilor, toate avand varsta de peste 63 de ani. De la inceputul sezonului, la sfarsitul lunii mai si pana la data de 18 octombrie, s-au inregistrat 306 cazuri de infectie, dintre care 234 cu manifestari la sistemul nervos central precum encefalita, meningita sau paralizie usoara, in timp ce alte 72 au avut manifestari mai usoare, precum febra. Prin comparatie, in 2017 s-au inregistrat 48 de cazuri in intreg sezonul, cu 5 decese in total. In Grecia, majoritatea cazurilor au fost inregistrate in Peninsula Peloponez, in apropiere de Atena si in regiunea Salonic, in nordul tarii. In Romania, un numar de 276 de cazuri de infectie cu virusul West Nile si 42 de decese au fost inregistrate in sezonul 2018, potrivit datelor oferite publicitatii de Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului National de Sanatate Publica la sfarsitul lunii octombrie.
Listerioza
La inceputul lunii septembrie, autoritatile din Africa de Sud au anuntat sfarsitul celei mai grave epidemii de listerioza recenzate vreodata in lume, care a ucis 216 persoane pe teritoriul acestei tari incepand din ianuarie 2017. In iulie 2018, 1.060 de cazuri de contaminare au fost contabilizate in Africa de Sud, dintre care 216 mortale, potrivit celor mai recente statistici oficiale. Potrivit ONU, acest episod de listerioza a fost cel mai grav inregistrat vreodata in lume motiv pentru care, mai multe tari vecine au suspendat, partial, ca masura de precautie, importurile de carne din Africa de Sud.
Poliomelita
Poliomielita s-a intors in Papua Noua Guinee dupa 18 ani, au precizat reprezentatii guvernului si ai Organizatiei Mondiale a Sanatatii, care a decretat aparitia unei epidemii la 18 ani de cand a fost declarata disparitia virusului bolii in acest stat din Pacific. Primul caz a fost detectat la un baietel de sase ani din provincia Morobe care s-a prezentat la medic pe 28 aprilie, acuzand o slabiciune la nivelul membrelor inferioare. Trei saptamani mai tarziu, autoritatile au confirmat ca baiatul contractase un poliovirus tip 1 derivat vaccinal.
Febra hemoragica Lassa
In luna aprilie, autoritatile din Nigeria au anuntat ca o epidemie de febra hemoragica Lassa - o infectie virala apartinand aceleiasi familii de virusuri ca si tipurile de febra hemoragica Marburg si Ebola - a provocat 142 de decese in aceasta tara de la inceputul anului 2018 din cele 400 de cazuri confirmate. Prezenta virusului a fost detectata in 20 din cele 36 de state ale Nigeriei, cele mai multe cazuri fiind inregistrate in statele Edo, Ondo si Ebonyi, din sudul tarii. Manifestandu-se frecvent sub forma endemica in Nigeria, Guineea, Liberia si Sierra Leone, febra Lassa este asimptomatica in 80% dintre cazuri, insa in alte situatii poate provoca leziuni grave, hemoragice sau neurologice.