7 conceptii gresite despre criminalii in serie

In ciuda faptului ca in randul criminalilor in serie, femeile sunt depasite numeric de barbati (aproximativ 85% dintre criminalii in serie sunt de gen masculin) totusi, exista femei care omoara din necesitatea de a-si arata puterea asupra victimelor, din razbunare, pentru bani sau din alte motive. Cateva exemple elocvente sunt:

• Genene Jones, asistenta specializata in pediatrie care a fost suspectata de uciderea a pana la 60 de sugari si copii;
• Maria Swanenburg, care a otravit de-a lungul timpului mai multe familii, fiind incarcerata si judecata pentru 90 de crime, dar gasita vinovata doar pentru trei;
• Contesa Bathory, considerata cea mai infama criminala in serie din istoria lumii, ea fiind condamnata doar pentru 80 de victime, in conditiile in care numarul neoficial se ridica la cateva sute;
• Nannie Doss, care si-ar fi omorat patru soti, mama, sora, una dintre soacre si un nepot.

Citeste si: Femeile ucigase: Cele mai diabolice criminale in serie

Ori de cate ori un ucigas este acuzat de cele mai marsave acte, mamele sunt primele care sar in apararea lor. De exemplu, dupa ce Ted Bundy a fost acuzat de savarsirea mai multor crime, mama sa, Louise, a declarat ca acesta este "cel mai bun fiu din lume". Astfel, Louise Bundy constituie unul dintre principalele motive pentru care majoritatea oamenilor cred ca criminalii in serie au o relatie incalcita cu mamele lor. Exista si cazuri in care criminalii in serie sustin ca au fost abuzati cand erau copii sau ca au fost parasiti, pentru a-si justifica crimele sangeroase. Insa, in afara de cateva cazuri precum acestea, nu exista dovezi solide care sa sustina ideea ca ucigasii in serie sunt obsedati de mamele lor. Exista o serie de criminali in serie care au crescut intr-un mediu obisnuit si au avut o relatie normala cu mamele lor, noteaza listverse.com.

Intr-adevar, rezultatele unui studiu au aratat ca femeile criminale au o "cariera" mai lunga decat omologii lor de sex masculin, pentru ca, in general, ele tind sa evite atentia, optand pentru metode precum intoxicatii sau sufocare, vizand victimele vulnerabile cu care impartasesc o legatura emotionala sau fizica. Insa, exista si exceptii care demonstreaza ca femeile pot fi mai crude decat barbatii. De exemplu, Katherine Knight a omorat barbatul cu care a avut o relatie prin injunghiere, aplicand nu mai putin de 37 de lovituri de cutit; apoi, l-a jupuit de piele, i-a taiat capul si a gatit o parte din trupul sau alaturi de o garnitura de legume. Ea pregatise aceasta masa pentru a o servi copiilor lui, insa, din fericire, politia a reusit sa intervina inainte ca acestia sa ajunga acasa.

Fara doar si poate, nu toate crimele sunt motivate de sex. De multe ori, ucigasii isi ranesc victimele din furie, razbunare, pentru castiguri financiare, pentru putere.

Hollywoodul pare sa prezinte doua tipuri de ucigasi in serie: geniul sofisticat in stilul lui Hannibal Lecter si ucigas bolnav in stilul Norman Bates. FBI-ul sustine, insa, ca in realitate lucrurile nu stau asa deloc. Intr-adevar majoritatea ucigasilor in serie sunt susceptibili de a suferi de tulburari de personalitate, cum ar fi psihopatia, insa acesta nu este clasificata drept boala psihica de Asociatia Americana de Psihiatrie. De fapt, potrivit bazei de date a Universitatii Radford, doar 0,66 la suta din ucigasi omoara din cauza halucinatiilor. Potrivit aceleasi baze de date, criminalii au un coeficient de inteligenta mediu, asemenea oamenilor obisnuiti; nu sunt nici pe departe genii.

In filme si seriale politiste, adesea vedem ca ucigasul lasa mesaje sau anumite semne pentru ca politia sa stie ca este vorba despre acelasi autor, solicitand astfel sa fie oprit. In unele cazuri, poate fi prezentat mai subtil, insa rezultatul final este acelasi: subconstient, ucigasul stie ca ceea ce face el este gresit si doreste sa fie prins. In realitate, insa, fiecare crima ii face pe ucigasi mai indrazneti; nicidecum nu-i face sa-si doreasca sa fie opriti.

Exista cateva exceptii, insa, de regula, majoritatea criminalilor in serie au zone geografice bine stabilite, si anume zona lor de confort, care este definita de un punct de ancorare, de obicei locul de resedinta sau locurile de munca. Pe masura ce progreseaza, este posibil ca ei sa-si paraseasca zona de confort, insa calatoriile interstatale sunt rare, potrivit expertilor FBI.