10 feluri de mancare celebre denumite dupa oameni faimosi

Sosul poarta numele lui Louis de Bechamel, marchiz de Nointel, responsabil al finantelor franceze in timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea.

Lemuel Benedict, un broker din New York, a mers la Hotelul Waldorf pentru micul dejun intr-o dimineata in 1894. Fiind mahmur si nemultumit de saracia meniului, a cerut paine prajita, bacon, oua fierte si sos hollandaise. Bucatarul sef al hotelului, Oscar Tschirky a fost incantat de comanda brokerului pentru micul dejun si a transformat-o intr-un nou fel de mancare, pe care l-a si numit „Oua Bennedict”, schimband painea prajita cu briosele englezesti.

Caesar Cardini (1896-1956), un italian care a venit la San Diego, California, dupa primul razboi mondial a creat celebra salata la restaurantul sau in 1924. Hotelul Caesar, din Tijuana, fondat de Cardini in perioada prohibitiei americane, pastreaza inca in servire amprenta inventatorului sau si prepara salata direct la masa, in fata clientului, potrivit didyouknow.org.

Scoica Saint Jacque este simbolul Sfantului Iacob, de unde isi are si numele. Legenda spune ca Sfantul Iacob a salvat un cavaler de la inec, cavaler care a iesit la suprafata acoperit de scoici. Scoica St. Jacque este si simbolul pelerinilor ce vizitau altarul sfantului Iacob din Spania.

Si-a capatat denumirea la sfarsitul secolului XIX dupa numele reginei Margareta de Savoya, care in timpul unei vizite la Napoli a fost servita cu o pizza ale carei culori erau cele de pe steagul Italiei. Reginei i-a placut foarte multa aceasta idee si astfel s-a "nascut" Pizza Margherita.

Originar din Franta si inventat de bucatarul industriasului Marshal du Plessis-Praslin, cuvantul pralina semnifica bomboane de ciocolata umplute cu diverse creme sau chiar crema in sine - crema pralina (in Europa).

John Montagu, al IV-lea conte de Sandwich in secolul al XVIII-lea, nu a inventat acest fel de mancare insa el l-a facut celebru. Pasionat de jocul de carti, consuma acest aperitiv in timp ce juca la masa. Faptul ca se prepara usor si ca putea fi usor transportat si consumat in situatii atipice pentru servirea mesei i-a adus popularitate peste tot in lume.

Intr-un restaurant din Monte Carlo, in anul 1895, printul Edward of Wales, impreuna cu niste prieteni si fiica unuia dintre acestia, au sosit pentru a lua pranzul si au comandat clatite (crepes).

Acestea erau preparate in bucatarie, dar sosul era pregatit la masa, de fata cu mesenii. Astfel, clatitele trebuiau incalzite intr-un sos facut din coaja de portocale, zahar si o combinatie de lichioruri. Din greseala, in acea zi alcoolul a luat foc, flamband sosul si creand din intamplare un nou gust. Noua creatiea fost denumita in onoarea fiicei oaspetelui lui Edward, “Crepes Suzette”.

Este un preparat englezesc care i se atribuie lui Arthur Wellesley, primul Duce de Wellington. Pe vremea lui, la moda erau mancarurile care cuprindeau carne de vita, ciuperci si aluat de foetaj iar bucatarul ducelui vrand sa-si impresioneze stapanul a pus impreuna toate aceste ingrediente si astfel a luat nastere superbul fel de mancare. Intaia aparitie scrisa a retetei cu acest nume este intr-un retetar din 1966.

In 1950, bucatarul Giuseppe Cipriani a facut acest fel de mancare, din felii foarte subtiri de carne cruda de vita, pentru un client care nu consuma carne gatita. A hotarat sa i-l dedice pictorului Vittore Carpaccio cu ocazia unei expozitii. Poate si datorita numeroaselor nuante de rosu pe care obisnuia sa le foloseasca in picturile sale.