Se scrie istoria: Soarta zonei euro, in mainile liderilor UE

Dupa doi ani de tergiversari marcati de divergentele dintre Germania si Franta, cauzate de interese politice si economice, mai marii Europei trebuie sa raspunda decisiv tensiunilor din pietele financiare si presiunilor venite din partea marilor parteneri economici, de la SUA si Canada la Japonia si China, care se tem ca furtuna din zona euro ar putea degenera intr-o noua criza mondiala.

• Ministrii Finantelor si guvernatorii bancilor centrale din statele G20 au cerut saptamana trecuta liderilor europeni sa prezinte la summit-ul UE de duminica un plan de solutionare a crizei datoriilor de stat, scrie MEDIAFAX.

Intre timp, UE a decis amanarea deciziilor cruciale pana la un al doilea summit, care va fi convocat miercuri, pentru a-i permite cancelarului german Angela Merkel sa-si asigure majoritatea parlamentara necesara pentru aprobarea hotararilor.

Criza datoriilor de stat a inceput in ultima parte a anului 2009 in Grecia, cu un deficit bugetar urias si o datorie publica vazuta de multi ca nesustenabila. Consecinte ale unor erori politice grave care au inceput inca de la intrarea statului in zona euro, problemele Greciei au continuat sa se adanceasca intr-un ritm accelerat, antrenate pe de o parte de atacurile necontenite de pe pietele financiare si, pe de alta parte, de reactia bulversata a Europei, ale carei solutii au venit intotdeauna prea tarziu. De la idee la negociere la implementare, deciziile UE au fost in permanenta cu cel putin un pas in urma crizei.

Pe plan intern, cercul vicios recesiune - masuri de austeritate s-a dovedit neiertator. Declinul constant al economiei grecesti din ultimii trei ani a condus la scaderea veniturilor statului, iar situatia a fost agravata de taierea cheltuielilor publice si a veniturilor populatiei, toate acestea accentuand dezechilibrele financiar-fiscale.

Portugalia si Irlanda au devenit in 2010 victime colaterale ale reactiei impulsive a pietelor financiare si ale procesului politic greoi de la varful UE, dincolo de problemele interne de o gravitate discutabila ale celor doua tari. Guvernele de la Lisabona si Dublin aveau intr-adevar nevoie de reforme fiscale si economice solide, pentru reducerea deficitului bugetar, asezarea datoriilor de stat pe un fagas sustenabil si incurajarea cresterii economice, insa reactia pietelor a fost nemiloasa si irationala.

Practic, Portugalia si Irlanda au fost impinse catre acorduri de finantare externa cu UE si FMI de cresterea artificiala, necontrolata, a dobanzilor imprumuturilor accesate de cele doua guverne pe pietele financiare, pana la niveluri nesustenabile si prohibitive.

Citeste si: 2010-2011: Efectul de domino al crizei mondiale

In 2011, aceleasi piete financiare au inceput sa atace Italia si Spania prin intermediul obligatiunilor guvernamentale emise de a treia, respectiv a patra economie din zona euro.

Deficitele si datoriile mari, combinate cu o situatie economica nefasta, cu problemele politice interne (in cazul Italiei) si cu agitatia creata in piete si in sistemul bancar de criza din Grecia au umflat dobanzile platite de cele doua tari, dupa acelasi tipar. Doar interventia hotarata a Bancii Centrale Europene (BCE) a impiedicat intrarea Italiei si Spaniei in criza, asigurarile date de liderii politici de la Roma, Madrid si Bruxelles fiind privite cu scepticism de banci si investitori.

Totodata, UE a inceput introducerea unor mecanisme de criza care sa poata sprijini tarile sau bancile cu probleme din zona euro. Prima etapa a fost infiintarea Fondului European de Stabilitate Financiara (European Financial Stability Fund - EFSF), cu resurse de 440 miliarde euro, care participa deja, ca prime interventii, la acordurile de finantare externa ale Portugaliei si Irlandei cu UE si FMI. EFSF are insa caracter temporar, urmand sa fie inlocuit in urmatorii doi ani de Mecanismul European de Stabilitate, un fond permanent de "bailout" al zonei euro cu resurse de 500 miliarde euro.

In vara acestui an, liderii Uniunii Europene au admis ca acordul de finantare externa de 110 miliarde euro incheiat in mai 2010 de Grecia cu UE si FMI nu isi va atinge obiectivele, de corectare a deficitului bugetar, stabilizarea datoriei de stat si implementare a unor reforme structurale profunde, care sa asigure un profil financiar solid pentru statul elen pe termen mediu si lung si sa permita guvernului sa revina pe piete la jumatatea anului 2013. In plus, guvernul elen a ratat numeroase tinte financiar-fiscale importante din acord, iritand creditorii internationali si punand sub semnul intrebarii continuarea platilor de la UE si FMI.

Astfel, intrarea Greciei in faliment a devenit tot mai probabila, aproape sigura in ochii pietelor si ai observatorilor din intreaga lume, cu toate consecintele implicite pentru banci si pentru moneda euro. Tot mai multi comentarori proclama idei precum destramarea zonei euro sau eliminarea unor tari din blocul monetar, iar partidele cu profil nationalist castiga constant teren in tarile nordice, unde, la nivelul perceptiei publice, populatia s-a saturat sa auda despre banii contribuabililor folositi de guvernele pe care le-au votat pentru salvarea unei Grecii imprudente, lacome si imature.

Lideri europeni importanti, inclusiv presedintele Bancii Centrale Europene Jean-Claude Trichet, au avertizat in ultimele luni ca guvernele trebuie sa actioneze urgent pentru a rezolva criza, care ameninta stabilitatea, credibilitatea si chiar existenta euro.

In iulie, UE, FMI si BCE au cazut de acord asupra unui nou acord pentru Grecia, de 109 miliarde euro, care de aceasta data implica, in premiera, contributia creditorilor privati ai Atenei, banci si companii de asigurari. In numai cateva saptamani insa, liderii politici ai Europei si-au dat seama ca au ramas inca odata in urma crizei, ca acordul convenit in iulie este insuficient pentru a salva Grecia, iar EFSF ar putea fi prea mic pentru a mai opri furtuna care se apropie de pietele financiare.

In ultima perioada, necesitatea extinderii semnificative a resurselor si atributiilor EFSF a devenit clara, iar recapitalizarea masiva a bancilor europene pare inevitabila, pentru a le permite sa absoarba pierderi mai mari din datoriile pe care le au de recuperat de la Grecia. Daca in iulie bancile acceptasera sa renunte la 21% din valoarea obligatiunilor de stat grecesti cu maturitatea pana in 2020, politicienii si economistii europeni sunt de parere acum ca pierderea ar trebui sa se apropie mai degraba de 50% pentru a transforma datoria Greciei intr-una sustenabila.

Complexitatea procesului politic al Europei impune decizii cat mai urgente la nivelul zonei euro, deoarece, dupa acordul de principiu dat de lideri, masurile trebuie ratificate de parlamentele statelor membre inainte de a putea fi aplicate. Astfel apar posibile intarzieri care pot limita eficienta si eficacitatea masurilor.

Odata cu discutiile despre consolidarea EFSF si recapitalizarea bancilor au aparut din nou la orizont divergentele dintre Germania si Franta, principalii finantatori ai salvarii zonei euro, care ameninta sa intarzie din nou consensul, in timp ce criza ar continua sa creasca dincolo de capacitatea masurilor dezbatute.

• Franta vrea transformarea fondului intr-o banca, finantata de BCE, idee respinsa insa de banca centrala, care si-ar depasi astfel atributiile legale, si de Germania, unde nemultumirea fata de finantarea statelor "risipitoare" si de ocolirea regulilor in numele solidaritatii europene ameninta voturile pe care se bazeaza coalitia condusa de cancelarul Angela Merkel.

Totodata, Franta doreste ca recapitalizarea bancilor europene sa cada in sarcina EFSF, pentru a evita pierderea ratingului triplu A din cauza costurilor ridicate presupuse de astfel de operatiuni. Bancile franceze au cea mai mare expunere pe datoria de stat a Greciei dintre creditorii straini.

• Pe de alta parte, Germania considera ca recapitalizarea bancilor ar trebui incercata mai intai pe pietele financiare, de la investitorii privati, iar numai in cazul unui esec sa se apeleze la guvernele nationale si, in final, la EFSF ca solutie de urgenta dupa ce toate celelalte mecanisme vor fi esuat.

Anticipand negocieri extrem de dificile, liderii europeni au amanat deciziile cruciale pentru un al doilea summit, care va fi organizat cel tarziu miercuri, pentru a-i da timp lui Merkel sa-si asigure marjoritatea parlamentara.

Surse europene au declarat vineri in presa internationala ca liderii celor 27 de state membre vor aproba duminica un plan de recapitalizare a bancilor europene cu aproape 100 miliarde euro si ar putea lansa totodata o reforma pe termen lung a guvernantei economice a zonei euro. Franta, care vrea sa-si pastreze cu orice pret ratingul AAA, a cerut ca bancile sa primeasca termen noua luni pentru a atinge noua rata minima a capitalului de rang intai, de 9% din activele ponderate la risc, potrivit surselor.

Cea mai probabila solutie pentru EFSF ar putea fi folosirea fondului pentru garantarea partiala a obligatiunilor emise de statele din zona euro, pentru a convinge pietele ca pot imprumuta cu incredere Italia si Spania si pentru a restaura increderea in guvernele europene. Prin aceste garantii, resursele Fondului ar trebui sa creasca la circa 1.000 miliarde euro.

Totodata, documente pregatitoare ale summit-ului care au circulat in ultimele zile in presa arata o alta varianta discutata pentru EFSF: fondul ar putea fi autorizat sa cumpere obligatiuni de stat de pe pietele secundare pentru a reduce costurile de credit ale tarilor din zona euro.
In plus, liderii UE iau in calcul fuzionarea EFSF cu Mecanismul European de Stabilitate la jumatatea anului viitor, pentru a crea un fond cu resurse de 940 miliarde euro.

Pe langa divergentele dintre Berlin si Paris privind consolidarea Fondului de Stabilitate si recapitalizarea bancilor, exista diferente de opinie si intre Franta - Germania si UE - FMI privind cat de mare ar trebui sa fie pierderea acceptata de creditorii privati ai Greciei pentru a aduce finantele publice ale Atenei pe o directei sustenabila.

Germania si Franta au cerut joi negocieri de urgenta cu bancile privind contributia pietelor financiare la reducerea datoriilor Greciei.

Subliniind riscurile generate de criza din Europa pentru economia globala si sistemul financiar mondial, presedintele SUA, Barack Obama, a discutat joi, intr-o videoconferinta, cu presedintele francez Nicolas Sarkzoy si cancelarul german Angela Merkel, indemnandu-i sa ajunga la o solutie pana la summit-ul G20 din 3-4 noiembrie.

FMI este ingrijorat ca proiectiile UE privind datoria Greciei ar putea fi prea optimiste si ca este nevoie de o contributie mai substantiala din partea creditorilor privati, potrivit unor surse europene.

Accentuand incertitudinea, surse oficiale UE au declarat vineri ca tot mai multe state din zona euro sunt de parere ca ar putea fi necesar sa se impuna participarea sectorului privat la salvarea Greciei, eliminand contributia pe baza de voluntariat promovata pana acum.

• In functie de negocierile din urmatoarele zile, de compromisul la care se va ajunge si de reactia pietelor, summit-urile de duminica si miercuri ar putea face diferenta intre inceputul revenirii la normalitate si adancirea crizei, cu consecinte greu de anticipat pentru supravietuirea zonei euro si stabilitatea sistemului financiar mondial.