Regizorul filmului documentar ”Colectiv”, Alexander Nanau, a refuzat medalia “Meritul Cultural”, oferită de președintele Klaus Iohannis cu ocazia Zilelor Culturii Naționale.

Pe 15 ianuarie Nanau urma să fie medaliat „pentru meritele în susținerea culturii naționale pe timp de criză”, însă a refuzat printr-un mesaj pe pagina sa de Facebook, susținând că „este cel mai cinic moment pentru a decora, simbolic și gol de sens, cultura României”.

El afirmă că refuză această medalie deoarece, timp de aproape un an de zile, de când artiștii au fost loviți de restricțiile impuse de pandemia de Covid-19, „reacția și intervenția concretă a statului Român la toate nivelurile instituționale a fost zero”, informează Știrile ProTV.

„Din păcate, având în vedere criza fără precedent în care se află tot sectorul cultural din România, nu pot accepta această distincție. Cred cu tărie că în acest timp de criză statul Român nu ar trebui să folosească ziua culturii pentru ceremonii și decorări simbolice, ci pentru anunțarea și implementarea unor soluții concrete de salvare a sectorului cultural, de mulți ani cel mai puternic ambasador al țării, dar și un sector economic extrem de important până la criza Covid 19. Până acum, propunerile de salvare a industriei culturale s-au făcut doar la nivel retoric, iar eu nu pot participa la această susținere simbolică a unui lucru esențial, cultura acestei țări.” - precizează regizorul filmului documentar ”colectiv” într-o scrisoare către Administrația Prezidențială.


Despre autor:

Lorena Martin
 Lorena Marin este redactor de beauty și skincare. Ea s-a alăturat echipei 9AM de când se află pe băncile facultății. Tot atunci a început să colaboreze și cu publicația Kudica.ro. Tânăra este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, licențiată în publicitate, autoare a lucrării de diplomă „Particularități ale publicității make-up-ului contemporan”.
Mai multe

Ultima actualizare: 12 Ianuarie 2021 - 11 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.