International 08:11
International 08:02
Social ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
Entertainment scris de Alexandra Chivu 19 Apr.
Paștele ortodox nu a mai picat pe data de 24 aprilie de cel puțin zece ani, iar în următorul an când Învierea va fi pe această dată este 2039. Deși anul acesta vom avea parte de cel mai scump Paște, românii nu vor omite tradițiile, obiceiurile și mai ales bucatele care alcătuiesc această sărbătoare. Printre activitățile din această perioadă se strecoară și o scurtă plimbare prin târguri, unde deja este forfotă în multe orașe din țară. Atelierele de pictură şi olărit, iepuraşi, dar şi căsuțele cu suveniruri, decoraţiuni, jucării şi delicii culinare i-au atras pe turiști din primele minute după deschidere.
Social scris de Valentina Podgorneac 10 Nov. 2020
Ciolacu se arată nemulțumim față de decizia de a închide piețele și târgurile și vine în apărarea producătorilor agricoli.
Social scris de Clara Vacaru 12 Sep. 2018
Prezenta in cadrul targurilor si a expozitiilor este un instrument de marketing foarte eficient, deopotriva pentru micii intreprinzatori, dar si pentru marile companii. Prin intermediul acestor evenimente, produsele si serviciile ajung mai aproape de potentialii consumatori, iar acest lucru este extrem de benefic pentru succcesul oricarei afaceri.
Social 01 May. 2018
1 mai muncitoresc este una dintre acele zile asteptate de romanii de pretutindeni, avand in vedere ca este o zi libera de la serviciu si de la activitatile obositoare pe care le intreprindem zi cu zi. Majoritatea romanilor au facut deja o traditie in a merge in diverse locuri, fie la mare, fie la munte pentru a scapa de atmosfera complesitoare a orasului si pentru a se detasa de tot ceea ce presupune oboseala si stres. Insa, daca nu ai apucat sa iti faci planuri pentru 1 Mai departe de oras, iata cateva lucruri pe care le poti face:
Social 23 Jun. 2017
Acest weekend surprinde Capitala cu evenimente desfasurate in aer liber, intre care se numara: spectacole, targuri, concerte, dar si piese de teatru.
Business 30 Nov. 2016
Targuri dedicate Craciunului, Zilei Nationale a Romaniei si Sfantului Nicolae, festivalul de muzica, dar nu numai.
International 19 Nov. 2016
Nu lasa sa treaca anul fara sa vizitezi macar unul dintre cele mai frumoase targuri europene pregatite pentru aceasta perioada!
Yuppy 30 Apr. 2012
Pentru cei care au decis sa petreaca 1 Mai in Bucuresti, am pregatit un scurt program de entertainment.
Social 04 Dec. 2014
Luna decembrie inseamna, inainte de toate, o goana dupa cadouri, iar atunci cand le gasesti pe toate la un loc este si mai bine.
International 14 Jun. 2014
Cel putin 30 de "teroristi" au murit sambata intr-o explozie produsa intr-un targ ilegal de armament din orasul sirian Mayadin.
Social 24 Nov. 2013
Sorin Oprescu a declarat la inceputul lunii noiembrie ca bucurestenii se vor bucura de mai multe podoabe si beculete decat in alti ani.
LifeStar 16 Dec. 2012
Un film? Un concert? O petrecere? 9AM.ro iti prezinta cele mai interesante evenimente de weekend din Capitala.
LifeStar 02 Dec. 2012
LifeStar 25 Nov. 2012
LifeStar 18 Nov. 2012
LifeStar 11 Nov. 2012
LifeStar 04 Nov. 2012
LifeStar 28 Oct. 2012
Speram ca nu planuiti sa ramaneti in casa de Halloween. Iata evenimentele din Capitala care va vor ingrozi... in sensul bun al cuvantului.
LifeStar 21 Oct. 2012
LifeStar 14 Oct. 2012
LifeStar 07 Oct. 2012
LifeStar 30 Sep. 2012
LifeStar 23 Sep. 2012
LifeStar 16 Sep. 2012
LifeStar 09 Sep. 2012
LifeStar 02 Sep. 2012
LifeStar 26 Aug. 2012
LifeStar 19 Aug. 2012
LifeStar 12 Aug. 2012
International 06 Aug. 2012
Dupa detectarea virusului in iulie 2011, 29 de cazuri au fost identificate dintre care 16 in ultimele trei saptamani.
LifeStar 05 Aug. 2012
LifeStar 29 Jul. 2012
LifeStar 20 Jul. 2012
LifeStar 14 Jul. 2012
LifeStar 08 Jul. 2012
LifeStar 01 Jul. 2012
LifeStar 24 Jun. 2012
Foloseste formularul de mai jos