USR susține că de la 1 iulie până la 1 septembrie s-au pierdut cel puțin 77.000 de locuri de muncă ale unora dintre cei mai prost plătiți români din cauza suprataxării contractelor part-time. Din acest motiv, USR cere Guvernului să anuleze această măsură.

USR solicită anularea măsurii de suprataxare a contractelor de muncă part-time

USR este de părere că această modificare legată de suprataxarea contractelor part-time este o schimbare nocivă a Codului Fiscal. Practic, un român care muncește de la două până la patru ore pe zi trebuie să achite taxe cât pentru un contract de muncă cu norma de 8 ore. USR susține că prin această schimbare PNL și PSD au mai demonstrat încă o dată că nu înțeleg și nu le pasă cum funcționează economia în țara noastră.

Și pentru ca să fie tabloul perfect, această măsură a venit și în plină criză, atunci când prețurile se scumpesc tot mai mult cu fiecare zi. Din cauza acestei măsuri cel puțin 77.000 de locuri de muncă s-au pierdut, iar românii au rămas fără un venit.

„În plină criză a prețurilor, coaliția de guvernare a decis că o măsură care să împingă zeci de mii dintre cei mai săraci români în afara pieței oficiale a muncii este ceea ce trebuie să facă, scopul fiind doar creșterea veniturilor la bugetul de stat. Nimic altceva nu îi interesează”, a declarat deputatul USR Cristian Seidler.

USR a mai menționat că Guvernul Ciucă a aplicat această măsură în mod netransparent, fără a se consulta cu cei care sunt afectați direct de această schimbare. Măsura a fost pusă în aplicare chiar în plină criză, iar persoanele care nu se bucurau de un salariu fabulos au rămas si fără acel mic venit.

„În trecut, PNL a criticat această măsură atunci când a fost încercată de PSD în epoca Dragnea, prin OG nr. 4/2017, catalogând măsurile Guvernului Tudose de atunci drept „o cârpeală”. În plus, în februarie 2018, liberalii au criticat suprataxarea contractelor part-time în moțiunea simplă intitulată „Lia Olguța Vasilescu – ministrul minciunii și al injustiției sociale. Acum, liberalii par să fie surzi la toate problemele care îi apasă pe români, de la facturile la energie și explozia prețurilor la creșterea galopantă a ratelor și perspectiva tot mai sumbră a falimentelor pe bandă rulantă”, a mai afirmat deputatul USR.

Citeste si:
Importanța vizierelor de protecție pentru siguranța angajaților
Importanța vizierelor de...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 8 Septembrie 2022 - 05 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.