Consiliul Judeţean (CJ) Ilfov organizează un maraton al vaccinării anti-COVID, de vineri până duminică, la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Buftea.
Potrivit unui comunicat al CJ Ilfov, transmis, joi, AGERPRES, cei care doresc se pot vaccina între orele 8,00 - 24,00, cu seruri produse de Pfizer BioNTech sau Moderna, fără programare, doar cu prezentarea cărţii de identitate valabile. Organizatorii îşi propun vaccinarea a 800 de persoane pe zi pe durata maratonului.
De la începutul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID şi până în prezent, la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Buftea au fost alocate 40.482 de doze de ser - 37.823 Pfizer BioNTech şi 17.790 Moderna. Un număr de 22.692 de persoane au primit până în prezent prima doză de vaccin şi 17.790 au efectuat şi rapelul.
Maratonul se adresează şi grupurilor defavorizate - persoane cu dizabilităţi sau care sunt greu deplasabile, fiind semnat un protocol de colaborare între Primăria oraşului şi Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Buftea, echipe mobile efectuând acţiuni de vaccinare împotriva COVID-19 pe toată raza judeţului Ilfov. Beneficiarii sunt persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, nedeplasabile şi personalul din cele 28 de centre de îngrijire pentru vârstnici din judeţ arondate de Direcţia de Sănătate Publică Ilfov. Până în prezent, s-au efectuat 127 de deplasări ale echipei mobile de vaccinare, dintre care 45 la domiciliu. Au fost efectuate 3.500 de vaccinări în centre rezidenţiale.
„Acest maraton al vaccinării este un gest de normalitate, de solidaritate şi, mai ales, de responsabilitate, în contextul sanitar şi social în care ne aflăm cu toţii. Evenimentul din acest weekend, iniţiat de Consiliului Judeţean Ilfov, nu s-ar fi putut realiza fără sprijinul Primăriei Buftea şi Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Buftea şi al Direcţiei de Sănătate Publică Ilfov", a declarat Hubert Thuma, preşedintele CJ Ilfov, potrivit Agerpres.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro
-
Unde se află fiica Ronei Hartner, la doi ani de la moartea artistei. Nimeni...
Sursa: kudika.ro