Spitalul Judetean din Suceava s-a inchis, dupa ce nivelul infectiilor a crescut alarmant, 52 de medici fiind testati pozitiv cu coronavirus.

Nelu Tataru, secretar de stat in Ministerul Sanatatii, a declarat ca Spitalul Judetean din Suceava a fost inchis. Acesta va fi transformat in spital pentru coronavirus.

Spitalul va trece printr-o dezinfectie de 48 de ore, iar apoi vor fi detasati medici de la spitalele din Suceava, dar si din alte judete.

Spitalul de resort al judetului a devenit, astfel, Spitalul Municipal radauti.

„Tot ceea ce inseamna urgente medicale la nivelul intregului judet va ajunge la Spitalul Municipal Radauti. Am purtat discutii cu DSP Suceava si cu Serviciul de Ambulanta care m-a anuntat ca ambulantele sunt pe drum catre Spitalul Municipal Radauti. In momentul de fata avem stocuri de materiale care ne pot asigura functionarea in conditiile care tocmai s-au modificat pentru un termen mai scurt decat termenul care era anterior, pentru aproximativ o saptamana, zece zile”, a afirmat Traian Andronachi, managerul spitalului de la Radauti, in timpul unei conferinte de presa, relateaza stiripesurse.ro.

La inceputul zilei de luni, 27 de cadre medicale de la Spitalul Judetean de Urgenta Sfantul Ioan cel Nou, din Suceava, erau confirmate cu coronavirus. Numarul acestora a crescut pe parcursul zilei.


Despre autor:


Ultima actualizare: 23 Martie 2020 - 04 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.