Recomandari 03 May.
Recomandari 30 Apr.
Recomandari 02 May.
Nu ai cont? Aboneaza-te
Social scris de Alexandra Chivu 14 Jun. 2022
Un număr de 170 de infracțiuni prevăzute de legislația pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri au fost constatate, începând de vineri. Au fost verificate peste 960 de persoane, iar 82 de șoferi au ieșit pozitiv la consumul de substanțe interzise, a informat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog. De asemenea, aceasta a menționat că, faţă de perioada similară a anului trecut, la nivel naţional, numărul infracţiunilor constatate a scăzut cu aproximativ 4%, fiind în scădere inclusiv numărul de infracţiuni comise cu violenţă.
Social 11 Oct. 2011
Afla ce suma ar putea atinge pierderile provocate de un cutremur similar celui din 1977.
CorporateNews 14 Jan. 2010
Yahoo, compania care detine al doilea motor de cautare din Statele Unite, a fost vizata de un atac informatic similar celui raportat de Google, potrivit unei persoane apropiate companiei, citata de Bloomberg. Reprezentantii Google au declarat saptamana aceasta ca cel putin 20 de companii au fost tinta unor atacuri informatice sofisticate in decembrie. Yahoo a fost una dintre aceste companii, a spus sursa citata, care a dorit sa ramana anonima pentru ca... [ Citeste articolul pe Dai
CorporateNews 16 Oct. 2009
Bank of Cyprus Romania va lansa, la inceputul lui noiembrie, un credit similar ofertelor din programul Prima Casa, ale carui dobanzi vor varia intre Euribor plus o marja de 4,5% pe an si Euribor plus 5,4% pe an, in functie de avansul prezentat de client, au declarat pentru DailyBusiness.ro reprezentanti ai bancii. La imprumuturile oferite de banci in programul Prima Casa dobanda este de maxim Euribor plus 4% pe an.Avansul necesar este de 20% din valoarea creditului, daca este vorba de l
Foloseste formularul de mai jos