Calendar ortodox. Schimbarea la Față a Domnului
Schimbarea la Față a Domnului Iisus Hristos este o sărbătoare ce datează încă de la începutul secolului al IV-lea, atunci când Sfânta Împărăteasă Elena a construit o biserică pe Muntele Tabor în Israel.
Sărbătoarea ortodoxăSchimbarea la Față a Domnului prăznuiește minunea care a avut loc pe Muntele Tabor, în momentul în care apostolii au realizat că Mântuitorul Iisus Hristos nu este doar un proroc, ci Fiul lui Dumnezeu.
În cultura populară, sărbătoarea Schimbarea la Față a Domnului vestește începutul toamnei, iar în unele zone din țară oamenii se conduc după o serie de tradiții și obiceiuri specifice acestei sărbători.
Calendar ortodox. Tradiții Schimbarea la Față a Domnului
Potrivit tradiției, în această zi oamenii dau de pomană tuturor apropiaților de sufletul celor care au trecut în neființă, iar în unele zone, oamenii sfințesc struguri la biserică, după care îi împart cu credincioșilor. Conform tradiției, în ziua Schimbării la Față, oamenii nu trebuie să se certe cu nimeni. Fetele nu trebuie să se pieptăne, pentru că ar putea să nu le mai crească părul.
În această zi este interzis și scăldatul. Acest lucru se datorează faptului că începând de pe 6 august temperatura apei scade, iar oamenii riscă să răcească. Cei care nu respectă tradițiile și însăși sărbătoarea se vor usca ca florile, deoarece acestea începând de pe 6 august încep să se vestejească. Persoanele care spală haine de această sărbătoare se vor umple de păduchi și de ploșnițe.
Tot tradiția spune că cei care mănâncă struguri înainte de Schimbarea la Față vor avea dureri mari de stomac. Dacă femeile care sunt însărcinate vor respecta tradițiile acestei sărbători vor avea o naștere ușoară, iar copiii le vor fi sănătoși.
Schimbarea la Față a Domnului este o sărbătoare în Postul Adormirii Maicii Domnului, iar credincioșii vor avea dezlegare la pește în această zi.
Postul Crăciunului. Zilele în care credincioșii au dezlegare la peşte
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Chinezii cumpără mai multe mașini electrice decât europenii și americanii la...
Sursa: wall-street.ro