Un nou-născut de doar două săptămâni a fost lăsat în fața bisericii de la Mănăstirea Gorovei din județul Botoșani de propria mamă.

Și-a abandonat fetița de doar 2 săptămâni pe pragurile unei biserici

Copilul, o fetiță de doar două săptămâni a fost găsită de unul dintre preoții bisericii, iar acesta l-a anunțat pe starețul mănăstirii. Preotul a sunat la serviciul de urgență 112. Echipajul medical au decis să interneze fetița pentru a fi siguri că este sănătoasă.

”Noul născut a fost internat la pediatrie la Spitalul Municipal Dorohoi. Constante biologice bune, a fost deja alimentată și este sub supraveghere medicală. A fost anunțată și Poliția pentru a face investigațiie corespunzătoare”, a declarat un medic de la Spitalul Municipal Dorohoi.

Polițiștii analizează acum înregistrările video surprinse cu ajutorul camerelor de supravegheat din curtea mănăstirii pentru a o putea stabili identitatea mamei care și-a abandonat copilul. Totodată, autoritățile au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abandon de familie.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 27 Martie 2022 - 02 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.