Ioan Zanfirache, unul dintre cei mai apreciați antrenori de atletism, a murit la vârstta de 67 de ani în urma unui infarct miocardic, anunță Federația Română de Atletism (FRA).

Ioan Zanfirache a fost unul dintre cei mai apreciați antrenori atât în România, cât și la nivel mondial.

„În anul 1988 a părăsit România (unde activase în cadrul clubului Dinamo Bucureşti), stabilindu-se în Australia, împreună cu soţia, dar şi atleta sa, Daniela Costian (şi astăzi recordmana României la aruncarea discului). Pentru ţara de la antipozi, Daniela Costian a câştigat o medalie de bronz la Jocurile Olimpice din 1992, de la Barcelona şi una de argint la Campionatele Mondiale în aer liber din 1993. Revenit în ţară şi stabilit la Suceava unde a organizat un centru performant pentru pregătirea aruncătorilor, Ioan Zanfirache a fost timp de şase ani antrenorul lui Andrei Gag, multiplu campion naţional şi multiplu medaliat internaţional în proba de aruncarea greutăţii”, scrie pe site-ul FRA, informează Mediafax.


Despre autor:

Lorena Martin
 Lorena Marin este redactor de beauty și skincare. Ea s-a alăturat echipei 9AM de când se află pe băncile facultății. Tot atunci a început să colaboreze și cu publicația Kudica.ro. Tânăra este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, licențiată în publicitate, autoare a lucrării de diplomă „Particularități ale publicității make-up-ului contemporan”.
Mai multe

Ultima actualizare: 20 Decembrie 2020 - 10 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.