Sanatate ieri
Business ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
Sci-Tech scris de Alexandra Chivu 11 Jul. 2022
Saltul uriaș al tehnologiei din ultimii 20 de ani a adus cu el o mulțime de modificări, într-o sumedenie de domenii. De la transporturi la construcții, și de la felul în care consumăm conținut video și ne pregătim mâncarea, chiar și sportul a trecut prin transformări uriașe datorită tehnologiei. Astfel, era doar o problemă de început până când tehnologia avea să își facă loc și în învățământ și metodele de învățare ale celor mici, dar și celor mari.
Recomandari 11 Jun. 2020
Psihologia adolescentului în perioada de stres determinată de pandemie sau de perioada examenelor în situația actuală a fost dezvoltată pe larg la Radio Z
Social scris de Clara Vacaru 26 Jun. 2019
O limba straina cunoscuta iti va da mereu un avantaj in fata celorlalti. Pe de o parte, pentru ca vei putea comunica mai usor cu persoane din afara tarii, cum ar fi turisti, colegi sau prieteni. Pe de alta parte, pentru ca invatarea unei limbi straine imbunatateste felul in care functioneaza memoria si creierul tau, iar asta te va ajuta si in alte activitati din viata de zi cu zi.
Social 03 Jun. 2019
Acumularea de noi informatii este indispensabila pentru o cariera de succes, indiferent de domeniu. In primul rand, acest lucru se datoreaza schimbarii continue a tehnologiei si a dinamicii la locul de munca. Indiferent daca iti schimbi jobul sau iti sunt modificate sarcinile, evolutia este inevitabila si este datoria noastra sa ne adaptam. Sa detii mai multe cunostinte decat cele necesare indeplinirii sarcinilor zilnice te va ajuta sa te adaptezi mai usor si sa evoluezi pe plan profesional. De aceea, educatia nu trebuie incheiata odata cu angajarea.
Social scris de Clara Vacaru 16 Oct. 2018
Cainii raspund la stimuli verbali, insa nivelul lor de intelegere si de procesare a cuvintelor a fost mult timp un mister. Pentru a afla mai multe despre acest proces, o echipa de oameni de stiinta din Statele Unite a utilizat tehnici imagistice cu ajutorul carora au fost analizate creierele cainilor care raspundeau la stimuli verbali. Analiza sugereaza ca aceste animale dezvolta o imagine si o definitie neuronala de baza a cuvintelor invatate, relateaza UPI.
Social 14 Sep. 2017
Inca din anul 1995, o serie de studii efectuate de NASA a demonstrat ca un "pui de somn" imbunatateste memoria, reduce riscul de a comite greseli si imbunatateste capacitatile de invatare. In functie de durata lui, puiul de somn poate oferi mai multa energie si poate creste randamentul. Ni se intampla sa ne simtim epuizati in timpul zilei asa ca, vrem nu vrem, suntem nevoiti sa dormim pentru cateva zeci de minute. Din fericire, corpul nostru are propriile semnale prin care ne transmite cand avem nevoie de un "pui de somn" . Tot ce trebuie sa facem este sa stim sa traducem aceste semnale. Iata 6 moduri prin care corpul te anunta ca ai nevoie de un "pui de somn", potrivit Lifehack.org .
Business scris de Clara Vacaru 23 Nov. 2016
Editia cu numarul 9 Top Talents Romania are loc saptamana aceasta, pe 25 � 26 noiembrie. In fiecare an evenimentul reuneste 250 de tineri cu potential.
Social 27 Jun. 2016
Iata care sunt secretele pentru a accelera ritmul de invatare si a maximiza timpul petrecut pentru a retine toate informatiile necesare.
Incredibil 05 Jun. 2016
Iata cateva dintre modurile fantastice in care acesti oameni au reusit sa impacteze lumea.
Incredibil 08 Jan. 2016
Sunt lucruri despre care nu invatam la scoala si nici acasa, dar pe acre este bine sa le stim.
Social 07 Dec. 2015
9AM.ro va prezinta cateva competente pe care ar trebui sa le dobandesti pentru a-ti atinge potentialul maxim.
Social 19 Nov. 2015
9AM.ro iti prezinta sapte hobby-uri care iti vor ajuta creierul sa fie activ si rapid.
Yuppy 22 Oct. 2015
Sfaturi care te vor ajuta sa inveti o limba noua mai usor, date de geniul care vorbeste fluent 9 limbi straine.
Social 23 Sep. 2015
La 76 de ani de la moartea acestuia, 9AM.ro iti prezinta zece citate celebre de la parintele psihanalizei.
Yuppy 17 Mar. 2010
Descopera 10 solutii simple pentru o memorie excelenta!
Incredibil 27 Jul. 2014
Bebelusii din uter dau semne de invatare cu trei saptamani mai devreme decat se stia pana acum.
International 23 Jun. 2014
9AM.ro va prezinta cateva informatii rare de interior privind procedurile secrete de antrenament si educatie ale scolii de spionaj Bundesnachrichtendienst (BND), echivalentul german al CIA, obtinute de redactorii revistei germane Focus .
Incredibil 08 Jan. 2014
Un medicament prescris de obicei in tratarea epilepsiei ar putea imbunatati capacitatea adultilor de a dobandi noi abilitati de invatare la fel ca in timpul copilariei, se arata intr-un studiu realizat de oamenii de stiinta americani.
Incredibil 10 Jun. 2010
Afla care sunt cei mai buni pasi pentru a va creste inteligenta si a va mentine functiile cerebrale intr-un tonus bun!
Foloseste formularul de mai jos