SUA, împreună cu încă 30 de țări, a semnat o declarație anti-avort săptămâna aceasta. „Declarația Consensuală de la Geneva” cere statelor să promoveze drepturile femeilor fără acces la avort, și face parte dintr-o campanie a administrației Trump, condusă de secretarul de stat Mike Pompeo.
Alături de SUA, au mai semnat și Brazilia, Egipt, Ungaria, Indonezia, Uganda, Arabia Saudită, Bahrain, UAE, Irak, Sudan, Sudanul de Sud, Libia, conform The Guardian. Țările Europene care au aderat la document sunt elarus, Ungaria și Polonia, a cărei curte constituțională a interzis deja avortul, printr-o decizie controversată.
Secretarul de Stat Mike Pompeo a găzduit o ceremonie online de semnare a documentului, pe care l-a prezentat ca fiind un moment istoric în dorința de interzicere a avortului. Sercretarul a declarat că Donald Trump este inițiatorul mișcării: „Sub conducerea lui Donald Trump, SUA au apărat demnitatea vieții umane. El a făcut-o mai bine ca oricare alt președinte din istorie”.
Documentul folosește un limbaj „pro familie”, care susține rolul familiei ca fundație a societății, concept asociat până acum cu mișcările împotriva drepturilor homosexualilor.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Lucian Prună preia conducerea Mogo România
Sursa: futurebanking.ro
-
Restaurant vegan trece la meniu cu carne: Dieta vegană nu o să salveze planeta
Sursa: wall-street.ro
-
Violeta Bănică, adevărul despre iubitul mamei sale. Cum se înțelege...
Sursa: kudika.ro