După petrecerea care a adunat nenumărate persoane în Parcul Herăstrău, reprezentanții terasei au publicat un mesaj în care oferă explicații.
Funky Lounge, din Parcul Herăstrău, a ajuns în centrul atenției după ce muzica pe care terasa a oferit-o, prin intermediul DJ-ului, a adunat un număr imens de persoane, iar distanțarea socială nu a mai fost posibilă.
Reprezentanții spun că locația din Herăstrău este închisă publicului, iar că vânzarea s-a făcut doar la geam, în regim takeaway. Aceștia subliniază că fiecare agent economic ce a putut face vânzare astfel a folosit și o metodă pentru a atrage clienți. Astfel, Funky Lounge a făcut-o cu ajutorul unui DJ.
Cei de la terasă spun că ”evenimentul anuntat pe retelele de socializare s-a referit exclusiv la recreerea in spatiul liber cu masurile de preventie de care fiecare dintre noi este responsabil si vanzarea la geam a produselor noastre, pe tot parcursul weekend-ului 15-17 mai.”
De asemenea, reprezentanții subliniază că ”parcul e un loc public”, iar că aceștia au recomandat oamenilor să stea pe iarbă, pe hamace sau pe bănci, cât să păstreze și distanța.
Reprezentanții mai adaugă faptul că au avut controale de la Primărie și că agenții veniți au luat la cunoștință măsurile de prevenție luate de către cei de la terasă. De asemenea, au venit ”în vizită” și cei de la Secția 2 Poliție, dar și cei de la Jandarmerie, care au constatat că locația este închisă publicului și care au dat indicații celor aflați pe iarbă.
Cei de la Funky Lounge spun că ”odata ce s-a intunecat si am observat ca este din ce in ce mai greu sa evitam formarea de grupuri, am decis sa inchidem atat muzica, cat si punctul de vanzare takeaway.”
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro