Rețelele de socializare Facebook, Instagram şi WhatsApp vor lansa în următorii ani funcții în aplicație pentru care utilizatorii vor trebui să achite pentru a beneficia de acestea. Cel mai probabil, se va percepe un abonament lunar pentru noile servicii.

Facebook, Instagram și WhatsApp vor avea funcții cu plată

Noul sistem de protejare a intimităţii creat de Apple pe iPhone şi iPad a lovit în plin tehnologia și astfel unele aplicaţiile nu mai pot urmări activitatea utilizatorilor fără acordul acestora. Din această cauză, se pare că Meta este în căutarea unor soluții noi de monetizare.

Compania plănuiește ca pe viitor să lanseze anumite funcții în aplicații care să fie accesibile doar contra cost. Astfel, Facebook, Instagram şi WhatsApp ar putea avea funcții pentru care utilizatorii vor trebui să achite ca să beneficieze de ele.

Cu această ocazie, Meta a anunțat că va crea o nouă divizie cu rolul de a identifica şi construi servicii și produse în aplicațiile sale pentru care utilizatorii vor fi gata să achite. New Monetization Experiences se va numi viitoarea divizie din cadrul Meta şi va fi condusă de Pratiti Raychoudhury, care până la momentul era şef pe partea de cercetare al companiei americane.

Reprezentanții companiei americane Meta susțin că în următorii 5 ani s-ar putea produce modificări majore la nivel de companie și s-ar putea implementa o abordare diferită ca cea de până acum. Totodată, acest lucru va putea aduce și o diversificare a veniturilor. În prezent, veniturile companiei Meta sunt în mare parte din reclame.

La moment, compania americană are câteva funcţii cu plată precum taxarea firmelor care vor să ia legătura cu clienţii pe WhatsApp, administratorii grupurilor de Facebook pot cere plata unui abonament pentru accesarea conţinutului exclusiv etc., însă acestea servicii nu sunt cele prin care compania Meta să incaseze bani direct de la cele peste două miliarde de utilizatori pe care îi are.

Facebook, Instagram și WhatsApp sunt unele dintre cele mai populare rețele de socializare la nivel mondial. Acestea numără miliarde de utilizatori care navighează zilnic pe aceste rețele.

Citeste si:
Andreea Tonciu a dat cărțile pe față. Își editează toate pozele de...
Andreea Tonciu a dat cărțile...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 1 Septembrie 2022 - 11 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.