Liderii studenţilor din România organizează în perioada 11-20 august la Baia Mare, Forumul Organizaţiilor Studenţeşti din România, "pentru a pregăti viitoarele demersuri naţionale".

ANOSR organizează Forumul Organizaţiilor Studenţeşti din România

Evenimentul este organizat de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, cu sprijinul Ligii Studenţilor "Pintea Viteazul" (LSPV) şi al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.

"Timp de 10 zile, liderii studenţilor vor evalua acţiunile guvernanţilor din ultimele luni, inclusiv prin raportare la implementarea Programului de Guvernare, la angajamentele solicitate şi asumate în campania ANOSR "Educaţia la Guvernare", vor discuta gradul de integrare a propunerilor studenţilor în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Programele Operaţionale şi la rectificarea bugetară, în special în privinţa burselor studenţeşti, stabilind măsurile ce se impun faţă de acţiunile guvernanţilor", informează un comunicat de presă al ANOSR.

Se vor organiza diverse activități

Programul evenimentului va include, de asemenea, sesiuni de formare pe diverse domenii, organizate în vederea creşterii capacităţii organizaţiilor studenţeşti de a reprezenta studenţii la nivel local, dezbateri privind problemele acute ale tinerilor şi ateliere de lucru pentru stabilirea strategiei federaţiei în următorul mandat.

"Este la fel de important să reevaluăm, în acest punct, modul în care pandemia a influenţat studenţii şi organizaţiile studenţeşti. FOSR reprezintă momentul în care mişcarea studenţească din România îşi stabileşte viziunea pentru următoarea perioadă, fiind, de asemenea, primul eveniment de amploare marca ANOSR după instalarea pandemiei, cu participanţii vaccinaţi, cu excepţia cazurilor medicale speciale", afirmă sursa citată.

Citeste si:
Un elev a fost la un pas să incendieze un liceu, pentru o filmare...
VIDEO Un elev a fost la un...

Vor veni o serie de invitați

În cadrul evenimentului de deschidere, care are loc joi, priorităţile studenţilor vor fi discutate cu numeroşi invitaţi, printre care Ligia Deca, consilier prezidenţial în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, Kacso-Doboly Izabella Maria, secretar de stat în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, reprezentanţi din partea instituţiilor publice şi ai partenerilor - Organizaţia Europeană a Studenţilor, Consiliul Naţional al Elevilor, Consiliul Tineretului din România, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, informează Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 12 August 2021 - 10 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.