Pacienţii cu o formă uşoară de COVID-19 pot dezvolta probleme de memorie şi atenţie pe o perioadă între şase şi nouă luni după recuperare, potrivit unui studiu realizat Universitatea Oxford din Marea Britanie.
Ce urmări pot avea formele ușoare ale COVID-19
Rezultatele studiului au arătat că persoanele care au avut o formă uşoară de COVID-19 şi care nu au prezentat simptome persistente după îmbolnăvire, sau aşa numitul COVID-19 de lungă durată (long-COVID-19), au suferit totuşi de probleme de memorie şi de atenţie mai multe luni după recuperare.
În cadrul studiului, cei 136 de participanţi care fuseseră testaţi anterior pozitiv pentru coronavirus, însă nu raportaseră alte simptome de lungă durată au fost rugaţi să rezolve o serie de exerciţii pentru a le fi testate abilităţile cognitive şi memoria.
Cercetătorii au descoperit că participanţii au avut probleme semnificative în a-şi aminti experienţe personale - cunoscută drept memorie episodică - până la şase luni după infectare.
La ce perioadă după recuperare și-au revenit la normal
Ei au constatat, de asemenea, că acestor pacienţi le-a fost afectată capacitatea de a-şi menţine atenţia până la nouă luni după infectare.
"Ceea ce este surprinzător este că, deşi persoanele care au avut COVID-19 nu mai aveau simptome în momentul testării, ele au prezentat probleme de memorie şi atenţie", a declarat dr. Sijia Zhao de la Departamentul de Psihologie Experimentală din cadrul Universităţii Oxford.
"Descoperirile noastre arată că oamenii pot experimenta unele consecinţe congnitive cronice luni de zile după infectare", a adăugat experta.
Cu toate acestea, cercetătorii care au realizat studiul au afirmat că persoanele care au experimentat probleme în ceea ce priveşte memoria episodică şi menţinerea atenţiei au revenit în mare parte la normal după şase şi, respectiv, nouă luni, informează Agerpres.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro