Unul dintre cele mai tari festivaluri de muzică, SAGA Festival, revine și în 2023 cu o nouă ediție plină de energie și muzică bună. Organizatorii evenimentului au anunțat că în cea de-a treia ediție, participanții vor avea parte de mai multe genuri de muzică, mai multe scene, mai multe ore de distracție. Totodată, se vor face schimbări și în activitățile de la festival și în lista artiștilor care vor urca pe scenă.

Festivalul de muzică SAGA revine cu a treia ediție în 2023

Unul dintre cele mai populare festivaluri de muzică din Europa, SAGA Festival, revine cu ediția a treia în vara viitoare. Organizatorii spun că această nouă ediție ne va surprinde cu cei mai îndrăgiți artiști internaționali care vor transforma cele trei zile într-un adevărat spectacol de poveste și vor crea atmosferă incendiară. La festival va răsuna și muzica electronică, seturi ale celor mai iubiți DJ din lume care îi va face să danseze fără oprire.

Organizatorii spun că surprizele festivalului nu se opresc aici. În noua ediție, participanții vor avea parte de noi scene cu un vibe deosebit, iar cele deja cunoscute vor avea parte de un nou design fresh. Pe parcursul celor trei zile de festival se vor desfășura mai multe activități, unele fiind absolut noi și provocatoare pentru participanți. Acestea vor stoarce tinerii de energie negativă și le vor încărca bateriile cu foarte multă adrenalină și poftă de a trăi din plin orice moment.

Cum poți să fii parte din echipa SAGA

SAGA Festival va anunța în curând toate noutățile referitoare la cea de-a treia ediție a evenimentului. Organizatorii susțin că părerea fanilor este cea mai importantă în succesul acestui festival, de aceea, SAGA a lansat un concurs pentru persoanele care își doresc să facă parte din echipă.

Până pe data de 25 octombrie, pe conturile de Instagram și Facebook ale festivalului SAGA, vor fi lansate o serie de provocări. La finalul acestora, persoana câștigătoare va primi un badge de festival crew, cu ajutorul căruia va avea acces la eveniment în perioada de pregătire. Norocosul sau norocoasa va putea asista la construirea scenelor și la alte momente organizatorile din cadrul festivalului. Mai multe detalii referitoare la organizarea și noutățile festivalului se pot urmări aici.

Citeste si:
SAGA Festival lansează SAGA Rave Plane, o scenă în avion cu...
SAGA Festival lansează SAGA...



Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 6 Octombrie 2022 - 05 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.