Reprezentaţii Federaţiei Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România reiau de luni acţiunile de protest prin pichetarea zilnică a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), fiind nemulţumiţi de fondurile alocate pădurilor prin Planul Naţional Strategic, care sunt de opt ori mai mici decât cele prevăzute pentru bunăstarea animalelor.
Federaţia Proprietarilor de Păduri şi Păşuni din România continuă protestele
"În anii 2023 - 2027, din fondurile UE de aproape 16 miliarde euro, o găină, un porc şi o vacă vor primi finanţări de zeci şi sute de ori mai mari decât un arbore, un pâlc de copaci sau un hectar de pădure. Totul din bani care sunt destinaţi pentru 'mediu şi climă'. (...) Din banii pentru 'mediu şi climă' 736.250.000 euro se vor cheltui pentru bunăstarea animalelor (porc şi pasăre). Pentru toate pădurile României sunt prevăzuţi 87.826.166 euro. Aşadar, porcii şi găinile din România vor primi de 8 ori mai mulţi bani decât cele 6,427 milioane hectare de terenuri forestiere", arată reprezentaţii federaţiei.
Nostra Silva susţine că, deşi MADR a dublat finanţarea alocată domeniului forestier prin Planul Naţional Strategic, de la 0,6% la 1%, acest procent este complet insuficient pentru nevoile pădurilor din România.
Ce măsuri sunt propuse în Planul Naţional Strategic
Organizaţia propune pentru finanţare în Planul Naţional Strategic următoarele măsuri: susţinerea sistemelor silvo-pastorale de gestionare a terenurilor, pentru includerea într-un regim de gestionare durabilă a celor 500.000 de hectare de păşuni împădurite; susţinerea implementării reţelei de arii protejate Natura; investiţii în accesibilizarea fondului forestier şi tehnologie de exploatare prietenoasă cu mediul (fişa actuală a măsurii îi exclude de la finanţare pe proprietarii de păduri); angajamente voluntare pentru susţinerea efectului climatic şi de conservare a biodiversităţii; măsuri de susţinere a rezilienţei pădurilor la schimbările climatice, prin efectuarea lucrărilor de îngrijire şi refacerea arboretelor afectate de calamităţi; susţinerea extinderii suprafeţei pădurilor şi înfiinţarea de perdele, informează Agerpres.
Reprezentanți de bază ai Uniunii Europene, Comisiei Europene, NATO...
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Ce măsuri au luat cele mai importante zone turistice din Italia pentru a...
Sursa: wall-street.ro