Ca urmare a unei investitii de 2 miliarde de euro, Renault Trucks si-a lansat noua gama de camioane.

Noile modele Renault Trucks au fost prezentate oficial in Romania, vineri, 11 octombrie, in cadrul unui eveniment desfasurat la Bucuresti.

“Acesta este un moment istoric. Renault Trucks revolutioneaza industria si isi schimba toata gama de vehicule, concentrandu-se pe trei nevoi de baza ale clientilor: robustetea, eficienta si confortul. Aceste camioane sunt unelte performante, sunt centre de profit pentru proprietari”, a declarat Olivier de Saint Meleuc, Director de Vanzari Renault Trucks pentru Europa, Orientul Mijlociu si Africa.

Gama Renault Trucks include trei categorii majore de autovehicule: pentru Distante lungi – T, Constructii – C si K si Distributie – D. Toate au fost proiectate urmand viziunea ca un camion este un centru de profit pentru afacerea in folosul careia opereaza.

“Grupul Volvo, din care face parte si Renault Trucks, a investit peste 2 miliarde de euro pentru realizarea acestei noi game. Ne-am dorit sa oferim clientilor un instrument fiabil si performant, care sa le permita sa tina costurile sub control si sa-si protejeze afacerea. Peste 10 milioane de kilometri de teste pe sosea si peste 5.000 de persoane au fost implicate in dezvoltarea noilor camioane”, a declarat Sigurd Wandel, Director General Renault Trucks.

“Inmatricularile de autovehicule noi peste 18 tone au crescut cu 10% in primele 8 luni comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Credem ca atributele noii game si noua structura a retelei de centre service ne vor permite sa ne majoram cota de piata pe fondul acestui trend”, a adaugat acesta.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.