Concerte, proiectii de filme si numeroase sporturi montane, ciclism, tiroliana, catarare, drumetii pe trasee inedite si chiar un maraton al Bucegilor vor avea loc in cadrul Festivalului Padina, pe platoul omonim de la 1.499 de metri altitudine, din Muntii Bucegi, in perioada 3 - 7 august.

Intre 3 si 7 august va avea loc cea de-a doua editie a Padina Fest. Timp de cinci zile iubitorii de muzica, distractie si aventura se pot bucura de diferite sporturi, de lectii de educatie montana si ecologica, dar si de programe artistice, filme si concerte de muzica folk si rock, informeaza un comunicat al organizatorilor.

Pe toata durata festivalului participantii se vor bucura de muzica buna si aventura pe munte: tiroliana, rapel, catarare, drumetii pe trasee inedite, probe de echilibru (slackline) si oina. La acestea se adauga activitatile de alpinism, military camp si treasure hunt. Pentru cei cu spirit de aventura echipele de salvamonti au organizat un adventure park cu o varietate de trasee pe corzi cu niveluri diferite de dificultate. Alte puncte de atractie pentru participanti sunt balonul cu aer cald, podul indian, catararea pe plasa verticala, inchirierea de biciclete si alte activitati cu specific de tabara.

O alta mare atractie a festivalului va fi Maratonul Bucegilor, o intrecere sportiva pe doua roti care isi propune sa imbine sportul si vizitarea obiectivelor turistice. Traseul ofera o priveliste de ansamblu asupra mai multor obiective precum: Lacul Bolboci, Saua Dichiului, Valea Dorului, Piatra Arsa, Babele, Sfinxul, Crucea Caraiman, Pestera si alte peisaje ale Bucegilor.

  • Seara, vor rula filme de la Festivalul International de Film Transilvania (TIFF), iar muzica, dansul si buna dispozitie vor fi asigurate de trupe ca Robin and the Backstabbers, Toulouse Lautrec si Suie Paparude, Paradox, Stillborn, Travka si Vita de Vie.

Anul acesta sunt asteptati peste 2.000 de participanti la festival. Acestia pot opta pentru cazare in campingul pregatit de Padina Fest, pentru a fi aproape de locul distractiei, dar si pentru cabanele din zona.
Citeste si:
Risc mare de avalanşe în Munții Făgăraș, Bucegi și Parâng Șureanu
Risc mare de avalanşe în...

Accesul la festival si cazarea in campingul special amenajat sunt gratuite, in timp ce activitatile sportive propuse sunt atat gratuite, cat si contra cost - in special cele care presupun echipament special.

Padina Fest se ghideaza dupa o politica eco conceputa sa minimalizeze impactul festivalului asupra mediului inconjurator. Mai mult, toate activitatile eco vor fi monitorizate de catre voluntarii Garzii de Mediu.

Padina Fest este gandit sa ofere tuturor participantilor activitati diverse intr-un mediu natural, avand ca obiectiv promovarea muntilor Bucegi si a turismului montan. Este primul festival la peste 1.499 de metri altitudine care are printre obiective si conservarea mediului inconjurator si promovarea educatiei montane si ecologice. La editia trecuta una dintre cel mai importante actiuni a fost ecologizarea platoului, unde echipa Mai Mult Verde a ajutat la strangerea a peste 11 metri cubi de deseuri. Pentru anul acesta este prevazuta extinderea activitatilor de ecologizare.

Citeste si:
Saptamana viitoare incepe PADINA FEST, festivalul de la inaltime
Saptamana viitoare incepe...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.