În Munţii Făgăraş, alerta a fost ridicată la nivelul 5 din 5.

La peste 1.800 de metri, după ninsorile din ultimele 24 de ore, stratul puţin rezistent şi instabil de la suprafaţă atinge 80-90 cm, fiind alcătuit din zăpada uşoară, de tip pulver, căzută în ultimele două zile. Peste acesta se va mai depune un strat însemnat de zăpadă pulver. Stratul vechi, aflat dedesubt, este consolidat şi stabil. În zonele adăpostite depunerile sunt mai consistente, iar în cele înalte sunt formate plăci recente de vânt. Din cauza cantităţii mari de zăpadă instabilă, va exista riscul declanşării spontane a avalanşelor de dimensiuni mari şi medii, riscul fiind amplificat la supraîncărcări oricât de mici.

Sub 1.800 de metri altitudine, stratul de zăpadă instabil de la suprafaţă este de asemenea însemnat, zăpada proaspătă fiind depusă peste stratul vechi, consolidat. Ninsorile care se vor înregistra în următoarele 24 de ore vor depune un strat nou, local consistent, care poate aluneca peste cel vechi, atât spontan, cât şi la supraîncărcări mici, pe pantele mai înclinate, ducând la declanşarea de avalanşe.

Risc mare de avalanşe este şi în Munţii Bucegi şi Munţii Parâng Şureanu, avertizarea fiind de nivelul 4 din 5.

În Munţii Rodnei, Munţii Ţarcu -Godeanu şi Munţii Călimani -Bistriţei -Ceahlău riscul de avalanşe este însemnat, 3 din 5.

Citeste si:
STUDIU Vaccinurile anti-Covid-19 reduc riscul de spitalizare
STUDIU Vaccinurile...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.