Explozie la o centrală termică din județul Olt
O explozie puternică a avut loc la o centrală termică din județul Olt. În urma incidentului produs în comuna Osica de Sus, județul Olt, două persoane au fost prinse sub dărâmături, anunță ISU.
Este vorba despre o femeie, în vârstă de 62 de ani, care și-a pierdut viața și un bărbat în vârstă de 72 de ani. Acesta era conștient, fiind surprins parțial de plăcile de beton, la nivelul picioarelor. Bărbatul a fost scos de sub dărâmături și preluat de echipajele medicale. Din fericire, în urma exploziei care a avut loc la centrala termică nu a urmat un incendiu, însă mai multe elemente ale locuinței s-au prăbușit.
"Echipajele ISU Olt acționează cu două containere de căutare-salvare, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și două autospeciale pentru primă intervenție. De asemenea, la locul evenimentului acționează și trei echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Olt”, susține sursa citată.
La scurt timp, autoritățile au anunțat că bărbatul de 72 de ani s-a stins la spital.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Este sau nu Corina Caragea căsătorită? Adevărul despre bărbatul din viața ei
Sursa: kudika.ro
-
Balonare după masă și disconfort abdominal? Greșeli comune, posibile cauze și...
Sursa: garbo.ro