Companiile aeriene globale au cerut marţi o testare pentru COVID-19 înainte de plecare, pentru toate cursele internaţionale, care va înlocui carantina şi alte restricţii din cauza cărora a scăzut semnificativ numărul călătoriilor.
Teste rapide şi accesibile, care pot fi administrate de personalul non-medical, ar urma să fie disponibile "în următoarele săptămâni" şi ar trebui introduse conform standardelor în vigoare pe plan global, a afirmat Alexandre de Juniac, directorul general al Asociaţiei Internaţionale de Transportat Aerian (IATA).
Acesta a adăugat: "Nu vedem nicio soluţie alternativă care ar fi mai eficientă sau mai puţin solicitantă".
IATA avertiza recent că 2020 "ar putea fi cel mai rău an din istoria aviaţiei", iar companiile aeriene ar putea înregistra pierderi de 84,3 miliarde de dolari.
IATA reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial, informează Agerpres.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Românii de la Rottaprint se extind în internațional: comenzi în 14 țări, în 2023
Sursa: retail.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 22-28 aprilie
Sursa: garbo.ro
-
Cine sunt câștigătorii premiilor RoFintech Awards 2024?
Sursa: futurebanking.ro
-
O companie importantă de logistică și transport achiziționează 100 camioane...
Sursa: wall-street.ro
-
10 Mesaje pe care ar trebui să le lipim prin toată casa ca să le vedem cât...
Sursa: kudika.ro