Un medic chirurg din Suceava, Cristina Hristovici, a postat, pe pagina sa de Facebook, un mesaj în care îi îndeamnă pe români să stea în casele lor în noaptea de Înviere, pentru a nu risca să se îmbolnăvescă cu COVID-19.

Mesajul medicului a fost postat înainte ca ministrul de Interne Marcel Vela să facă rectificarea cu privire la acordul dintre MAI și BOR, anunțând că lumina pascală va fi distribuită de clerici și voluntari din parohii.

Cristina Hrustovici va fi de gardă în noaptea de Înviere și nu va putea ieși la fereastră pentru a cânta „Hristos a înviat”, pentru că geamul din camera de gardă dă spre morgă.

În schimb, medicul chirurg a anunțat că va avea o candelă aprinsă și, dacă pacienții îi vor permite, „o carte de rugăciuni în mână”.

Mesajul integral al medicului chirurg din Suceava, Cristina Hrustovici:

Acum o săptămână,de Paștele catolic, s-a putut. În Grecia se poate. În închisorile comuniste, unde zăcea elita unei țări, în lagăre de muncă, s-a putut. Acum, într-un oraș aflat în carantină (din care, totuși, culegătorii de sparanghel pot pleca organizat la Cluj), cu un spital asediat de bolnavi, pe care o mână de oameni (restul fiind infectați, din motive pe care nu le mai disutăm acum) se chinuie, până la limita epuizării să-l facă cât de cât funcțional, de aproape o lună de zile, ne-am hotărât brusc că putem, în diverse forme bizare, să participăm la Slujba de Înviere.

Nu cred că este vorba decât de calcul politic aici. Suntem foarte fermi când este vorba să carantinăm medici, dar cedăm în fața insistențelor BOR.

Polițiștii,în loc să se ocupe de restricționarea traficului, vor duce lumină din bloc în bloc. Dacă va bate vântul și li se va stinge făclia, o vor reaprinde cu bricheta din dotare. Știm foarte bine că, pe parcursul a 2000 de ani, Lumina Sfântă se aprindea în altarele bisericilor. Asta cu adusul de la Ierusalim e doar o găselniță electorală de sorginte bucovineană, de vreo 10ani, cred, pe care lumea o consideră un dat de când lumea.

Medicul chirurg: Când va avea loc o explozie a cazurilor de îmbolnăvire și a deceselor, să nu vă plângeți

Săptămâna viitoare, când va avea loc o explozie a cazurilor de îmbolnăvire și, inevitabil, a deceselor, și bolnavii nu vor avea unde să stea și nici cine să-i îngrijească nu va mai avea, să nu plângeți și să nu vă plângeți.

Citeste si:
Ce trebuie să știi despre infecția cu Salmonella
Ce trebuie să știi despre...

Vă spune asta un om care, în noaptea de Înviere va fi în spital, cu o candelă aprinsă și, dacă pacienții mi-o vor permite, cu o carte de rugăciuni în mână. Și îmbrăcată ca-n poze. Și sunt o favorizată a sorții, asistentele, infirmierele, colegii mei din ATI și UPU nu vor avea șansa asta. Dacă aș fi fost acasă, aș fi ieșit la geam cu o lumânare și aș fi cântat HRISTOSA ÎNVIAT de la fereastră. La spital nu pot,fereastra camerei de gardă dă spre morgă.

Și da, sunt un om care merge de ani de zile în Vinerea Mare la Prohod, și care, când munca i-a permis-o, a fost la Înviere la biserică, și chiar și la Sfânta Liturghie de după, până dimineața. Și atunci când pot particip și la Sfânta Liturghie de duminică.
Dar acum sunt vremuri excepționale și trebuiesc luate măsuri excepționale.

Dacă nu,vă rog frumos să nu vă plângeți. Nu aveți nicio scuză.

Citeste si:
„Autostrada electrică” a Moldovei: Un retur Suceava-București, de...
„Autostrada electrică” a...

P.S. Pentru nimic în lume nu vreau să-i supăr pe prietenii mei preoți, pe care îi respect, și în al căror sprijin cred din tot sufletul.

P.S.2 pozele sunt mai vechi, nu vreau să impresionez pe nimeni, până acum le-am arătat doar prietenilor. Nu e vorba de mine aici, eu îmi fac treaba. Atât cât mă va ține Bunul Dumnezeu sănătoasă”.


Despre autor:


Ultima actualizare: 16 Aprilie 2020 - 03 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.