Asociația Unu și Unu lansează proiectul Pagini Mov – un motor de căutare online de înceredere, pe care sunt listate peste 1000 de centre medicale, de recuperare și terapeuți independenți care tratează copii cu deficiențe sau dizabilități, venind în întâmpinarea nevoii părinților de a identifica cele mai potrivite locuri unde își pot duce copii pentru recuperare motorie sau cognitivă în perioada copilăriei (0-18 ani).

Pagini Mov s-a născut din nevoia părinților de a face tot ce este posibil pentru recuperarea copiilor lor cu deficiențe sau dizabilități: copii prematuri, dismaturi, cu APGAR mic la naștere, copii cu malformații sau sindroame congenitale, copii cu turburări din spectrul autist, copii cu întârzieri în dezvoltare, copii cu afecțiuni neurologice și copii care necesită tratament pe termen lung, etc.. Pagini Mov este o bază de date de peste 1000 centre medicale și de recuperare private sau de stat, la nivel național, organizate pe județe și localități, oferind servicii în clinici sau la domiciliu, decontate sau nu de către stat și care pot fi alese după vârsta copilului pentru care oferă servicii. Pagini Mov este o platformă în continua dinamică. Părinții sunt invitați să scrie recenzii care să vină în ajutorul altor părinți, iar centrele și terapeuții independenți (acreditate/acreditați) pot trimite solicitări de listare a ofertei lor pe platformă.

Scopul platformei Pagini Mov este de a veni în ajutor părințiilor implicați și dedicați recuperării puilor lor, pentru a le susține lupta de recuperare medicală și visul de a avea un copil fericit și sănătos. Îmi doresc ca nici un copil din România să nu mai înceapă recuperarea târziu, din lipsa de informații pe care le au părinții și din cauza comunicarii deficitare între cadrele medicale și părinți. Review-urile părinților vor fi utile în alegerea unui centru de recuperare, sau a unui medic/terapeut, promovând astfel servicii de calitate în folosul copiilor.” a declarat Corina Croitoru – membru fondator și președinte Asociația Unu și Unu, potrivit unui comunicat de presă remis 9am.ro.

Încă de la înființare, în 2013, Asociației Unu și Unu sprijină recuperarea copiilor născuți prematur sau bolnavi și îndelung spitalizați la naștere. Problemele cu care se confruntă un copil îndelung spitalizat la naștere sunt multiple. Acesta poate avea nevoie de terapie pentru probleme respiratorii, auditive, oftalmologice, neurologice, psihologice, etc.. Din lipsa unui Registru Național de Urmărire a Copiilor cu deficiențe, fiecare familie este responsabilă de recuperarea copilului cu probleme la naștere. Părinții au nevoie să fie ghidați în procesul de alegere a centrelor de recuperare, să consulte opinia altor specialiști și a altor părinți aflați în situație similară cu a lor. De cele mai multe ori familia este îndrumată în prima faza de medicul de familie și de neonatologul care a îngrijit bebelușul în spital, dar ajunge să consulte nenumărați specialiști, cel puțin în primii ani de viață ai copilului. Bebelușii îndelung spitalizați la naștere intră în categoria copiilor la risc pentru că se luptă să trăiască, iar dacă au fost extrem de prematuri (<28 de saptamani) sau foarte mici (< 1000gr) au un risc mare de a avea probleme severe (boli cronice sau dizabilități): surditate 3%, cecitate 8%, paralizie cerebrala 8-12%, retard mintal 14%. Procesul de recuperare medicală trebuie să fie unul intens până la 2-3 ani, când se încheie perioada de maximă dezvoltare a creierului uman. Pagini Mov este un proiect la care au contribuit studenții Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității din București în stagiile de practică aferente anilor de studiu 2018-2019 și 2019-2020, desfășurate în cadrul Asociației Unu și Unu.

Citeste si:
Ianis Hagi și Elena, un Crăciun special. Au devenit soț și soție:...
Ianis Hagi și Elena, un...

Despre Asociația Unu și Unu

Asociaţia Unu şi Unu este asociaţia naţională a nou-născuţilor prematuri sau bolnavi şi îndelung spitalizaţi și a familiilor lor și este membră a EFCNI (European Foundation for the Care of Newborn Infants) încă din 2013. Misiunea Unu și Unu este de a îmbunătaţi sănătatea bebeluşilor din România prin proiecte de prevenţie, informare şi educare a societăţii civile privind naşterea înainte de termen, implementarea principiilor Family Centred Care în terapiile intensive neonatale și alinierea Standardelor naționale la nivelul Standardelor Europene de îngrijire elaborate de EFCNI, precum și oferirea de suport bebeluşilor îndelung spitalizaţi la naștere și familiilor lor în procesul de recuperare medicală ulterioară, până la vârsta de 18 ani.

Citeste si:
Claudia Pătrășcanu, dată afară cu copiii din casa fostului soț:...
Claudia Pătrășcanu, dată...

Din 2015, Asociația Unu și Unu are parteneriate cu toate maternitățile de nivel II şi III din România, când a lansat ”Ghidul Bebelușului îndelung spitalizat” (unusiunu.com/proiecte/ghidul-prematurului/), alături de medici și Ministerul Sănătății. Asociația contribuie la schimbarea Protocoalelor interne ale Maternităților, din 2018, prin proiectul “Pui de om în terapie” (unusiunu.com/pui-de-om-in-terapie/). Susține 15 familii în procesul de recuperare medicală a copilului (unusiunu.com/recuperare/). Din 2017, Asociația a fost implicată în dezvoltarea Cursului de e-learning MedVET (unusiunu.com/medvet/, aplicație și pe website) despre comunicarea între cadre medicale și părinți cu copii cu dizabilități sau la risc, într-un proiect European, alături de universități, spitale și asociații din Belgia, Bulgaria și Turcia, curs ce se va lansa în 2020.

Citeste si:
Lauda de sine nu miroase a bine. Gabriela Cristea și Tavi Clonda,...
Lauda de sine nu miroase a...

Susține proiectul Pagini Mov și alte proiecte ale Asociației Unu și Unu.

DONAŢII ÎN CONT BANCAR:
RO28INGB0000999909869381(RON)
RO77INGB0000999903935106 (EURO)
deschise la ING Bank, sucursala Bucureşti, reprezentant legal Corina Croitoru – tel. 0722.910.877 şi e-mail: corina.croitoru@unusiunu.com


Despre autor:


Ultima actualizare: 30 Septembrie 2020 - 04 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.