Zeci de persoane din Craiova care voiau să își cumpere locuințe au fost înșelate cu peste 1,1 milioane de euro de către mai multe persoane, fiindu-le vândut același apartament.
Polițiștii din Craiova au depistat 5 persoane, care ar fi înșelat 24 de victime cărora le-ar fi promis vânzarea de locuințe noi în Craiova, însă ar fi vândut același imobil mai multor cumpărători.
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova și procurorii D.I.I.C.O.T.- S.T. Craiova au depistat şi condus la audieri cele 5 persoane suspectate și cercetate pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
În urma anchetei, au rezultat indicii că escrocii ar fi păcălit şi prejudiciat 24 de persoane cu care ar fi semnat niște antecontracte, acte adiţionale şi contracte de vânzare – cumpărare a unor imobile nou construite, ce le-ar fi fost promise spre vânzare către mai mulţi cumpărători.
Prejudiciul rezultat în urma săvârşirii acestor infracţiuni este de 1.138.770 de euro.
Având în vedere probatoriul administrat în acest caz, procurorii D.I.I.C.O.T. au reţinut pentru 24 de ore un bărbat, de 68 de ani, cetățean italian cu domiciliul în Craiova. Bărbatul a fost prezentat Tribunalului Dolj, care a dispus faţă de acesta măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, precizează digi24.ro.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro