Telefonul mobil, pe care îl atingi de nenumărate ori în fiecare zi, poate fi un bun purtător al coronavirusului.

Un expert în boli infecțioase și imunologie a dezvăluit că nu trebuie să fii atent doar la propriile mâini sau la fructe și legume atunci când încerci să te ferești de coronavirus, ci și la telefonul mobil.

Nigel McMillan, profesor la Griffith University, spune că, deși virusul poate trăi pe o multitudine de suprafețe, e crucial să fii atent mai ales la smartphone, mai ales că îl atingi de sute de ori pe zi.

Studiile arată că Covid-19 poate supraviețui pe suprafețele netede de sticlă și plastic, precum cele întâlnite pe telefoane, până la nouă zile, în funcție de condiții.

”Coronavirusul poate trăi pe orice suprafață, iar cu cât aceasta este mai umedă, cu atât virisul va trăi mai mult”, explică profesorul.

Cel mai bine ar fi să-ți consideri telefonul o extensie a mâinii, astfel că ar trebui să îl cureți de fiecare dată când îl lași pe undeva, sau când desfășori o activitate și apoi atingi smartphone-ul. Ar trebui să îți cureți telefonul și dacă ți-l atinge altcineva.

Apple recomandă folosirea alcoolului izopropilic, în concentrație de 70%, pentru a-ți curăța telefonul.

McMillan sugerează dezinfectantul de mâini sau soluția de șters ochelarii, dacă au 70% alcool.


Despre autor:


Ultima actualizare: 26 Martie 2020 - 12 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.