Planeta noastră, Pământul, este sărbătorită, în fiecare an, la 22 aprilie, atât în cadrul Zilei Planetei Pământ cât şi al Zilei Internaţionale a Mamei-Pământ.

Ziua Planetei Pământ

Tema stabilită pentru 2022, "investeşte pentru planeta noastră", pleacă de la dezideratul "Natura în cursa spre zero", care arată cât de necesar este ca omenirea să ajungă la zero emisii nete de gaze cu efect de seră până la jumătatea secolului pentru a menţine temperatura globală sub creşterea de 1,5°C. În timp ce accentul a fost pus în primul rând pe reducerea dependenţei de combustibilii fosili, nu există o cale viabilă de a limita încălzirea globală şi de a construi o rezistenţă împotriva încălzirii globale fără a proteja, gestiona şi reface de urgenţă natura, se arată pe site-ul dedicat zilei în acest an www.earthday.org/earth-day-2022.

Este necesar să acţionăm (cu îndrăzneală), să inovăm (în linii mari) şi să implementăm (în mod echitabil), să construim un parteneriat pentru planetă, în timpul scurt pe care îl avem, pentru un viitor prosper şi durabil, o planetă sănătoasă pentru copiii noştri şi copiii lor, potrivit site-ului dedicat zilei de EARTHDAY.ORG.

"Am demonstrat că împreună putem face faţă provocărilor de amploare. Dreptul la un mediu sănătos câştigă teren. Dar trebuie să facem mult mai mult, şi mult mai repede, mai ales pentru a preveni o catastrofă climatică", menţionează secretarul general al ONU, António Guterres, pe pagina ONU dedicată zilei, www.un.org.

Stalele membre ONU sărbătoresc Ziua Internaţională a Mamei-Pământ

Ziua Internaţională a Mamei-Pământ este marcată de toate statele membre ale Naţiunilor Unite, fiind o iniţiativă ONU concretizată prin Rezoluţia 63/278, în 2009. "Mama-Pământ" este un concept antic comun în mai multe limbi şi culturi, recunoscând legătura noastră cu planeta care face posibilă existenţa omenirii. Această zi nu înlocuieşte celebrarea Zilei Planetei Pământ, prin ea se doreşte o subliniere a importanţei pe care trebuie să o acordăm planetei noastre. În unele părţi ale globului pământesc, ziua dedicată acestuia se marchează în luna martie odată cu echinocţiul de primăvară.

În 1970, la prima marcare, Ziua Pământului a mobilizat 20 de milioane de americani, care îşi arătau susţinerea pentru creşterea protecţiei asupra planete noastre. Ziua Planetei Pământ a fost iniţiată de senatorul american Gaylord Nelson şi celebrată, iniţial, doar pe teritoriul SUA. Misiunea EARTHDAY.ORG este de a diversifica, educa şi de a activa mişcarea ecologistă la nivel mondial. EARTHDAY.ORG a devenit în decursul anilor cel mai mare recrutor din lume pentru mişcarea ecologistă, lucrând cu peste 150.000 de parteneri din peste 192 de ţări pentru a susţine acţiuni pozitive pentru planeta noastră.

În 1990, Ziua Pământului a devenit un eveniment mondial, prin eforturile depuse de activistul Denis Hayes, reunind 200 de milioane de oameni din 141 de ţări şi aducând problemele de mediu pe scena mondială. Evenimentul a dat un impuls uriaş eforturilor de reciclare la nivel mondial şi a ajutat la deschiderea drumului pentru Summitul Pământului al Naţiunilor Unite din 1992 de la Rio de Janeiro.

Proiectul EARTHDAY.ORG a motivat milioane de oameni

La 30 de ani de la prima manifestare, Ziua Pământului a transmis, în anul 2000, liderilor mondiali un mesaj important: cetăţenii din întreaga lume doreau acţiuni rapide şi decisive pentru stoparea încălzirii globale şi pentru producerea de energie curată. În istoria celebrării zile dedicate planetei noastre, anul 2000 a valorificat puterea mediilor digitale pentru a facilita milioane de conversaţii la nivel local în peste 180 de ţări iar apoi, 10 ani mai târziu, Earth Day Network a lansat A Billion Acts of GreenŽ şi The Canopy Project, Ziua Pământului din 2010 implicând 75.000 de parteneri globali din 192 de ţări.

De-a lungul deceniilor, EARTHDAY.ORG a adus sute de milioane de oameni în mişcarea ecologică, creând oportunităţi de angajament civic şi voluntariat. Ziua Pământului a implicat în 2020 peste un miliard de oameni, devenind importantă şi decisivă pentru acţiuni transformatoare pentru planeta noastră, potrivit Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 22 Aprilie 2022 - 10 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.