UPDATE: Incidentul s-a produs în urma unor probleme la o instalatie şi nu a fost unul grav.
„Spitalul de Copii se afla într-un amplu proces de renovare, constuctorul a dorit să evacueze funinginea dintr-un coş de fum dezafectat. Accidental a fost inversat sensul de evacuare al ventilatorului iar funinginea a fost introdusă în camerele tehnice şi ulterior în spaţiile comune. Nu a fost incendiu. Au fost autoevacuate persoane, 50 de copii și 150 de adulți. La ultimul etaj nu au fost persoane evacuate. S-a intrat în saloane pentru a calma copii și aparținătorii care erau internați, cât și cadrele medicale. Nu au fost victime care să fie asistate medical. Nu au fost persoane intoxicate”, au transmis cei de la ISU Iași.
Știre inițială:
Peste 200 de persoane au fost evacuate, dintre care cel puțin 50 sunt copii. Fumul a ajuns până la etajul 5, scrie bzi.ro.
„Nu există o flacără deschisă. Nu este în zona noastră de activitate. Nu au fost intoxicaţii. Pacienţii care aveau cazare în saloanele în apropiere au fost evacuaţi. Se spala funinginea. Se va stabili care este sursa acestui fum. Parterul, etajul 1 către etajul 4. Deci de undeva de jos a urcat. Noi funcţionam în parametri maximi. Zece minute a durat totul. S-a ventilat şi s-a degajat fumul. Există o comunicare de jos în sus care a dus această funingine către partea medicală”, a declarat Alina Belu, managerul Spitalului Sf. Maria din Iaşi.
La faţa locului s-au deplasat 14 autospeciale de intervenţie.
Din primele informații se pare că degajările de fum provin de pe căile de ventilație.
„Nu am văzut flacăra. Am întrebat şi managerul. Nu este flacără, este doar un fum care pare să fie de la un sistem de ventilaţie. Vă informez în caz de aflu mai multe detalii”, a declarat şef lucrări dr. Solange Tamara Roşu – medic şef UPU, Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi, potrivit sursei citate.
Citeste si:Despre Cloud PACS: cum pot utiliza medicii această tehnologie în...
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Italienii vor să limiteze numărul de turiști în ariile sale naturale: ce...
Sursa: wall-street.ro