Fără apă caldă până sâmbătă
Termoenergetica a transmis un anunț prin care a informat că se află în curs de desfășurare a unor lucrări de remediere a unei avarii la rețeaua primară DN 800 pe magistrala Berceni și urmează să înlocuiască o porțiune de conductă între Drumul Găzarului și strada Izvorul Rece.
Furnizarea de apă caldă va fi sistată până sâmbătă, 7 mai 2022, ora 24.00 pentru 33 de puncte termice care alimentează un număr de aproximativ 370 blocuri din București.
Totodată, va avea de suferit și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M. S. Curie” – Budimex, două instituții și alte cinci spații industriale care la fel au rămas fără apă caldă până sâmbătă.
„Cu această ocazie, va fi efectuat un control al întregii porțiuni de magistrală și vor fi remediate toate defecțiunile care vor fi identificate în urma sectorizării tronsonului. Este important de subliniat faptul că din cauza vechimii rețelei de termoficare, pusă in funcțiune în anul 1986, acest gen de operațiuni (control pentru detectarea stării conductei) este imposibil de realizat atunci când rețeaua este în funcțiune. Încă din cursul dimineții au fost deja începute manevrele tehnice de golire a conductei și lucrările de reparații. După finalizarea lucrărilor, vor fi efectuate operațiunile de umplere a tronsonului de conductă. Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica București și echipele de intervenție lucrează în regim permanent pentru soluționarea problemelor apărute în teren”, informează Termoenergetica.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro