Fiul consilierului local aradean Gheorghe Saplacan (PSD), Silviu Saplacan, a fost implicat, marti, intr-un acccident grav, fiind ranit si spitalizat, dupa ce cu mai putin de 24 de ore inainte a fost victima unui alt accident, amebele petrecute pe DN 69, intre Arad si Sagu.
Luni, Silviu Saplacan (27 de ani) s-a rasturnat un cu BMW intre municipiul Arad si localitatea Sagu, dupa ce i-ar fi expodat o anvelopa. Autoturismul a ajuns pe camp si a fost avariat, insa soferul a scapat cu rani minore.
Marti dimineata, acelasi sofer a fost implicat in al doilea accident, la un kilometru distanta de primul, respectiv la iesirea din municipiul Arad.
Silviu Saplacan conducera de aceasta data un autoturism electric, iar martorii spun ca rula cu viteza mare cand a parasit partea carosabila si s-a izbit de un copac, fara sa existe nicio urma de franare.
De altfel, acul vitezometrului s-a oprit la o suta de kilometri la ora, iar politistii cerceteaza imprejurarile producerii evenimentului.
”Din primele cercetari efectuate s-a stabilit ca tanarul a pierdut controlul asupra directiei de deplasare, iesind in afara partii carosabile si intrand in ciliziune cu un copac. In urma producerii accidentului, a rezultat ranirea grava a conducatorului auto, care anterior a fost implicat intr-un accident pe acelasi drum, unde a pierdut controlul asupra directiei de deplasare si s-a rostogolit cu autoturimsul in afara partii carosabile”, a declarat, marti, pentru News.ro, purtatorul de cuvant al Politiei Judetene Arad, Claudia Iuga.
La locul celui de-al doilea accident au intervenit pompierii, pentru descarcerarea victimei, care a fost prinsa sub bordul deformat al masinii. Tanarul a fost extras si transportat la spital in stare stabila, dar grava.
Liviu Puștiu, alături de Jador după ce și-a anunțat retragerea din...
Inainte de interventie, pompierii au deconectat bateriile autoturismului electric, pentru a nu se curenta in timpul manevrelor de extragere a victimei.
Surse apropiate familiei au declarat pentru News.ro ca Silviu Saplacan a fost constient si a vorbit la spital cu mama sa, careia i-a spus ca se afla pe acelasi drum pentru ca voia sa mearga sa revada locul producerii primului incident rutier.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Nicușor Dan știe care va fi principalul lui rival la alegerile pentru...
Sursa: wall-street.ro