Potrivit site-ului Academiei Romane, "Noua Enciclopedie a Romaniei" este "un proiect deschis", care a avut, inca de la inceput, un ecou puternic in mediile academice si universitare, transmite MEDIAFAX.
Incepand din 2009 si pana in prezent, s-a desfasurat faza pregatitoare a elaborarii "Enciclopediei", in cadrul careia au avut loc peste 40 de dezbateri si zeci de reuniuni tematice restranse, consacrate unor capitole principale, ca, de exemplu, apele Romaniei, solul, subsolul, populatia, patrimoniul cultural si indicatorii statistico-istorici de la 1860 si pana in zilele noastre.
La aceste reuniuni au participat peste 300 de personalitati ale vietii stiintifice, culturale si artistice din mai mult de 75 de institutii academice si universitare din tara si din strainatate.
La dezbaterile pentru elaborarea "Noii Enciclopedii a Romaniei" au participat, de asemenea, peste 70 de membri ai Academiei Romane.
La evenimentul de marti, din Aula Academiei Romane, vor participa, alaturi de membri ai institutiei, fostul premier roman Petre Roman si fostii presedinti Ion Iliescu si Emil Constantinescu.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Familia Regală Britanică traversează o perioadă dificilă. Planurile pentru...
Sursa: kudika.ro
-
A scăzut încrederea în economie
Sursa: futurebanking.ro
-
Cât poți negocia prețul unui apartament în marile orașe. În ce orașe...
Sursa: wall-street.ro